„România face paşi fermi spre independenţa energetică şi spre a deveni un exportator net de energie. Decizia SUA de a finanţa cu 14 milioane dolari studiile de proiectare în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) este un pas esenţial pentru domeniul nuclear civil românesc”, a transmis duminică premierul.
Acesta spune că, în paralel cu dezvoltarea tehnologiei SMR, România va construi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, producţia de energie nucleară contribuie la scăderea gradului de poluare generată de centralele termoelectrice şi la creşterea gradului de protecţie a mediului, ambele fiind obiective asumate de întreaga Uniune Europeană.
„Îi încurajez pe actorii din industria nucleară din România şi pe experţii români din domeniu să se implice, pentru a deschide ţării noastre calea către energia viitorului, nepoluantă, stabilă şi accesibilă!
Prin aceste proiecte, platformele de extracţie a gazului metan din Marea Neagră şi investiţiile în energia regenerabilă, România va deveni nu doar independentă energetic, ci şi un furnizor stabil în regiune”, a adăugat premierul.
SUA vor investi alte 14 milioane de dolari în studiilor pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) în România, a anunţat duminică ministrul Energiei, Virgil Popescu.