MS face anchetă în cazul femeii care a născut în toaleta Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea

O comisie a Ministerului Sănătăţii face anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, după ce o femeie a născut în toaleta unităţii sanitare, la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu tumoare abdominală.

Urmărește
2 afișări

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut, marţi, demararea unei anchete la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.

O Comisie a Ministerului Sănătăţii, formată din doi medici de urgenţă, un reprezentant al corpului de control şi unul al direcţiei de asistenţă medicală, va verifica modul de organizare a procedurilor de lucru în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, colaborarea cu celelalte secţii ale spitalului, precum şi respectarea legislaţiei în vigoare privind medicina de urgenţă, se arată într-un comunicat de presă al MS.

"În cazul suspiciunilor de culpă medicală, Ministerul Sănătăţii va sesiza Colegiul Medicilor din România, iar dacă vor fi sesizate deficienţe organizatorice se vor dispune măsurile necesare", a precizat sursa citată.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea spune că a declanşat o anchetă internă şi că a sesizat Parchetul şi Poliţia în cazul femeii care a născut în toaleta unităţii, la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu tumoare abdominală.

Într-un comunicat de presă transmis marţi, conducerea Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea precizează că pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului luni, în jurul orei 8.30, acuzând dureri lombare şi fiind consultată de medicul specialist de urgenţă.

Potrivit sursei citate, femeia, care are obezitate de gradul al treilea, le-a spus medicilor că a avut ultima menstruaţie la sfârşitul lunii martie.

Conducerea spitalului susţine că pacientei i-au fost făcute "analizele uzuale", iar rezultatul acestora a confirmat suspiciunea de "afecţiune reno-urinară" şi s-a soilicitat examinarea la Secţia de Boli Interne, unde femeii i-a fost făcută o ecografie abdomninală, care a relevat "modificări ale rinichiului stâng", precum şi "prezenţa unei alte formaţiuni", pentru care s-a solicitat examen chirurgical.

Reprezentanţii unităţii medicale mai spun că femeii i s-a administrat tratament antispastic perfuzabil, care i-a ameliorat simptomele.

"La orele 12.00, după perfuzie, pacienta solicită să meargă la toaletă, fiind însoţită de infirmieră. În scurt timp, se constată că pacienta a născut spontan un făt viu cu semne de suferinţă fetală şi s-a intervenit de urgenţă, începându-se resuscitarea din partea a două echipe ale UPU, atât pentru mamă, cât şi pentru făt", mai spun reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.

Conform acestora, după stabilizare mama şi bebeluşul au fost transportaţi cu o ambulanţă, cu medic, la "Spitalul de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie", pe durata transportului copilul având "suport ventilator" şi fiind dus într-un incubator.

Femeia, Mihaela Pal, în vârstă de 41 de ani, care cântăreşte 110 kilograme, mai are trei copii şi spune că nu şi-a dat seama că este însărcinată, mai ales că atunci când a avut greţuri a mers la medicul de familie, care a diagnosticat-o cu o afecţiune a ficatului şi i-a prescris suplimente alimentare.

Ea spune că a mers la Camera de Gardă a Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea întrucât avea dureri de spate, însă medicii nu şi-au dat seama că este însărcinată şi că era în travaliu, chiar dacă au consultat-o şi i-au făcut şi o ecografie.

"Nu şi-au dat seama că de fapt eu eram în travaliu. La Medicină Internă mi-au făcut ecografie şi au zis că am o tumoare abdominală, iar cei de la Camera de Gardă au crezut că am pietre la rinichi pentru că aveam dureri în zona rinichilor. Am stat trei-patru ore la Camera de Gardă şi în cele din urmă m-au trimis la toaletă să elimin pietrele. M-am aşezat pe toaletă ca să elimin pietrele la rinichi, îmi era rău şi acolo am născut. Am avut un şoc când am văzut copilul şi am leşinat, dar m-a găsit o bătrână care intrase la toaletă, într-o baltă de sânge, deoarece cordonul ombilical s a rupt singur", declara femeia, care a precizat că bebeluşul are cinci kilograme şi jumătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici