MS: Stagiul de pregătire în cea de-a doua specialitate medicală începe în luna octombrie
Stagiul de pregătire în cea de a doua specialitate medicală va începe în octombrie, iar în cazul în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât locurile aprobate, candidaţii vor susţine test de selecţie, a anunţat, luni, Ministerul Sănătăţii.
MS: Stagiul de pregătire în cea de-a doua specialitate medicală începe în luna octombrie (Imagine: Mediafax Foto)
Ministrul Cseke Attila a aprobat metodologia pentru cea de-a doua specialitate în regim cu taxă în anul 2010, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS).
Instituţiile de învăţământ medical superior vor afişa, în perioada 1-7 septembrie, locurile pe specialităţi aprobate pentru efectuarea pregătirii în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă, cu menţionarea coordonatorilor programelor de pregătire.
Candidaţii îşi vor depune dosarele de înscriere la stagiul de pregătire la Ministerul Sănătăţii, sediul din strada George Vraca nr. 9, în perioada 15-24 septembrie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
Pentru specialităţile unde solicitările vor depăşi numărul locurilor aprobate, coordonatorul programului de pregătire va organiza un test de selecţie.
În 1 noiembrie vor fi publicate listele cu candidaţii admişi la stagiul de pregătire în cea de-a doua specialitate, iar programul de pregătire va începe la data de 4 noiembrie şi va dura cel puţin 12 luni.
Programul de pregătire în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă se efectuează cu frecvenţă şi asigură acelaşi nivel şi aceeaşi calitate a pregătirii de specialitate ca şi programul de rezidenţiat în specialitatea respectivă, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Metodologia, numărul de locuri pe specialităţi, precum şi lista celor admişi la a doua specialitate, centrele universitare de pregătire şi actele necesare pentru înscriere vor fi afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii www.ms.ro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO