- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MS: Unităţile sanitare pot efectua proceduri de inseminare artificială şi fertilizare in vitro
Unităţile sanitare pot efectua proceduri de inseminare artificială şi fertilizare in vitro ca şi până în prezent, singurele diferenţe, din ultimele prevederi legislative, fiind documentele justificative ce trebuie emise pentru decontarea acestora, potrivit conducerii Ministerului Sănătăţii.
MS: Unităţile sanitare pot efectua proceduri de inseminare artificială şi fertilizare in vitro (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că ultimele prevederi legislative ale MS în domeniul transplantului nu afectează activitatea unităţilor sanitare în ceea ce priveşte efectuarea procedurilor de reproducere umană asistată.
"Unităţile sanitare pot efectua proceduri de inseminare artificială şi fertilizare in vitro ca şi până în prezent, singurele diferenţe fiind documentele justificative ce trebuie emise pentru decontarea acestora. Ministerul Sănătăţii nu a îngradit actul medical, doar a căutat să închidă portiţele care puteau duce la eludarea legii", a spus secretarul de stat pentru asistenţă medicală, Adrian Streinu-Cercel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Potrivit MS, pentru decontarea serviciilor medicale de reproducere umană asistată furnizorii de servicii trebuie să emită două documente de plată pentru cele două etape ale procedurilor. Un document de plată va reprezenta costurile generate de stimularea ovariană şi cele implicate de prelevarea de celule, mai puţin manopera.
De asemenea, acest document va înregistra obligatoriu, post prelevare, numărul de ovule recoltat. În acest fel se elimină posibilitatea ca ovulele recoltate care nu au fost implantate să fie folosite contra cost pentru alte paciente, a adăugat sursa citată.
Prelevarea de celule trebuie obligatoriu precedată de semnarea de către donatoare a unui formular din care să reiasă că acceptă procedura fără să obţină profit personal.
Cel de-al doilea document va face referire la procedura de implantare a ovulelor fecundate în uter. Această procedură se poate tarifa deoarece nu intră sub incidenţa prevederilor articolului 158 din L95/2006, a precizat conducerea Ministrului Sănătăţii.
Fostul ministrul al Sănătăţii Ion Bazac a semnat, în 23 septembrie, un ordin prin care a fost scoasă în afara legii efectuarea contra cost a procedurilor de fertilizarare in vitro şi a celor de inseminare artificială, procedurile de reproducere umană intrând sub incidenţa traficului de celule umane.
Ordinul, prin care se abrogă un articol din Legea transplantului, a fost publicat în 29 septembrie în Monitorul Oficial, el fiind emis de Ioan Bazac cu puţin timp înainte de a demisiona.
Concret, ordinul abrogă un articol care dădea voie spitalelor de stat şi clinicilor private să facă fertilizarea in vitro şi inseminare artificială contra cost, măsura ministerială venind pe fondul scandalului de la clinica Sabyc, spun surse medicale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO