Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş, traficul este blocat complet pe DN 7, la intrarea în Tălmaciu, în urma unui accident rutier.
„La intrarea în Tălmaciu dinspre Sibiu, două TIR-uri au intrat în coliziune şi traficul este complet blocat. Nu există victime, dar nu se poate circula în zonă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Luciana Balteş.
Potrivit sursei citate, cauza accidentului este în curs de stabilire, dar pare a fi vorba de o depăşire neregulamentară.
Poliţiştii nu exclud posibilitatea ca şi viteza neadaptată la carosabilul umed, în condiţii de ploaie abundentă, să fi contribuit la producerea coliziunii între cele două maşini de mare tonaj.