Muncitorii prinşi sub malul de pământ au fost scoşi morţi

Pompierii salvatori au scos, sâmbătă dimineaţă, şi trupul ultimului bărbat prins sub un mal de pământ la Pasajul Băneasa, operaţiunile de scoatere a celor trei muncitori fiind încheiate după 12 ore de la producerea accidentului.

Urmărește
55 afișări
Imaginea articolului Muncitorii prinşi sub malul de pământ au fost scoşi morţi

Unul din cei trei muncitori prinşi sub un mal de pământ la Pasajul Băneasa a fost scos mort

Trei muncitori au fost prinşi, vineri, în jurul orei 18.30, sub un mal de pământ în timp ce făceau lucrări la sistemul de canalizare de la Pasajul Băneasa.

Primul muncitor a fost scos mort în jurul orei 24.00, trupul acestuia fiind dus la Institutul Naţional de Medicină Legală. Trei ore mai târziu, pompierii salvatori au scos de sub malul de pământ trupului unui alt muncitor.

Operaţiunile de scoatere a trupurilor celor trei muncitori au durat aproximativ 12 ore, fiind îngreunate de spaţiul îngust şi de pământul foarte dur, ei fiind prinşi într-o groapă la o adâncime de aproximativ şase metri. Echipele de salvatori au pus scânduri groase din lemn care să asigure malul şi au scos pământul cu găleţile. Ulterior a fost adus un utilaj industrial al societăţii Apa Nova, cu care a fost aspirat pământul din locul unde au fost prinşi cei trei muncitori.

Pentru găsirea ultimului muncitor rămas sub malul de pământ a fost folosit un excavator cu braţ mai lung de şase metri. În timpul excavarii, braţul utilajului a agăţat centura bărbatului aflat sub pământ, moment în care pompierii salvatori au intervenit pentru scoaterea acestuia.

O a patra persoană a fost scoasă, la scurt timp de la producerea accidentului, din zona unde s-a surpat malul şi dusă la Spitalul Elias. Şeful SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că bărbatul a suferit un şoc, pentru că unul din cei trei muncitori prinşi sub malul de pământ la Pasajul Băneasa este fratele lui.

"La prezentare pacientul era conştient, stabil hemodinamic, fără semne ale unui traumatism major, dar cu o stare de stres psihic posttraumatic şi contuzie abdominală. În urma investigaţiilor paraclinice efectuate nu au fost descoperite leziuni care să îi ameninţe viaţa", a declarat, vineri seară, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu.

Acesta va rămâne sub supraveghere medicală la Secţia chirurgie pentru cel puţin 24 de ore, a precizat Valentin Calu.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a început o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că după primul raport ad-hoc al reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti pare a fi un accident de muncă. El a adăugat că se va stabili ulterior dacă vina aparţine muncitorilor sau firmei care efectua lucrarea.

Directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Bujor Constantin, a spus că muncitorii prinşi sub malul de pământ la Pasajul Băneasa efectuau lucrări de canalizare, iar societatea care făcea lucrările se numeşte Marconstruct, este din Ilfov şi are sediul comercial în Bragadiru.

Inspectorul şef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti Ştefan Mariş a declarat, pentru MEDIAFAX, că în mod cert nu au fost luate toate măsurile de securitate în muncă la lucrarea de canalizare de la Pasajul Băneasa.

Reprezentanţii firmei portugheze Lena, constructorul Pasajului Băneasa, spun că obligaţia asigurării măsurilor de protecţie revin societăţii Marconstruct, conform contractului încheiat cu aceasta.

Directorul tehnic al societăţii Marconstruct, Laurenţiu Dogaru, a declarat, pentru Antena 3, că au fost luate măsurile de protecţie, şanţul în care lucrau muncitorii fiind asigurat, dar la finalul lucrării, când trebuiau introduse ţevile de canalizare, blindajul a fost scos, iar din cauza terenului, malul a cedat.

În urma anchetei urmează să se stabilească cine este vinovat în acest caz, în care trei muncitori au murit şi un altul a fost rănit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici