Municipalitatea decide până în august cine primeşte ajutoare sociale pentru plata energiei termice

Preţul de facturare al energiei termice furnizate bucureştenilor va fi stabilit în iulie, iar până în august trebuie să fie constituite ajutoarele sociale pentru cei care nu pot acoperi cheltuielile, potrivit unui plan de măsuri aprobat, joi, de consilierii municipali.

Urmărește
352 afișări
Imaginea articolului Municipalitatea decide până în august cine primeşte ajutoare sociale pentru plata energiei termice

Municipalitatea decide până în august cine primeşte ajutoare sociale pentru plata energiei termice (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, joi, Planul de măsuri pentru redresarea financiară şi punerea în conformitate cu reglementările în vigoare a Serviciului public de alimentare cu energie termică din Capitală.

Planul prevede ca până în luna iulie să fie revizuite preţul local de facturare al energiei termice furnizate populaţiei şi tarifele de transport şi distribuţie ale energiei termice pentru populaţie şi agenţi economici prin puncte tehnice urbane.

De asemenea, tot până în iulie, potrivit acestui Plan, ar trebui să fie revizuite tarifele de transport a energiei termice pentru agenţii economici cu puncte termice proprii, precum şi preţurile locale medii de facturare a energiei termice pentru agenţii economici.

În acelaşi document este prevăzut ca până în august să fie constituite ajutoarele sociale pentru bucureştenii care nu pot plăti contravaloarea facturii la energie termică.

RADET Bucureşti ar trebui să fie transformată, până în septembrie, în societate comercială cu capital integral al Municipiului Bucureşti, tot până atunci fiind prevăzută şi anularea penalităţilor datorate de RADET către ELCEL.

Studiul de Oportunitate privind delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică ar urma să fie aprobat în iulie şi implementat până în aprilie 2012.

Potrivit unui proiect de hotărâre supus, în 12 iulie, dezbaterii publice pe site-ul municipalităţii, preţul local de facturare al energiei termice furnizate populaţiei va fi, din 1 august 2011, de 137 de lei/Gcal (fără TVA).

De asemenea, proiectul prevede că începând din luna august 2011 energia termică livrată populaţiei va fi facturată în tranşe lunare egale pe perioada unui an acalendaristic.

Preţul local de facturare al energiei termice furnizate populaţiei este neschimbat din octombrie 2007, când a fost aprobat la nivelul de 100 de lei/Gcal (fără TVA), se arată în expunerea de motive a proiectului.

Municipalitatea estimează ca prin creşterea la 137 de lei/Gcal a preţului local de facturare a energiei termice furnizate populaţiei să fie compensat deficitul veniturilor anuale ale RADET.

"Prin această majorare, necesarul anual al subvenţiei de la bugetul local şi de la bugetul de stat scade de la circa 770 mil. lei/an la circa 610 milioane lei/an", potrivit documentului citat.

Municipalitatea precizează că, din analiza datelor centralizate la nivel naţional, respectiv din analiza datelor publicate de ANRSC, în Bucureşti, preţul local de facturare al energiei termie va fi mai mic cu 14% din preţul local mediu de facturare (197,96 lei/Gcal) din principalele 12 municipii din România.

Astfel, în Ploieşti, preţul de facturare al energiei termice, inclusiv cu TVA, este de 139,92 lei/Gcal, în Constanţa - 150 lei/Gcal, în Cluj - 165 lei/Gcal, în Bucureşti - 169,88 lei/Gcal, în Oradea - 179,01 lei/Gcal, în Iaşi - 185 lei/Gcal, în Braşov - 191,73 lei/Gcal, în Craiova - 194,08 lei/Gcal, în Piteşti - 198,50 lei/Gcal, în Arad - 223,82 lei/Gcal, în Târgu Mureş - 231 lei/Gcal, în Timişoara - 252,17 lei/Gcal şi în Sibiu - 265,34 lei/Gcal.

"Am aşezat, împreună cu partidele, o propunere pe site pentru o uşoară creştere a participării populaţiei, cu 5,8 indice de suportabilitate. Aşteptăm părerile oamenilor, încercăm o separare clară între cei care pot şi cei care nu pot suporta", a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

În 10 mai, primarul Sorin Oprescu declara că subvenţia la căldură ar putea fi acordată iarna viitoare diferenţiat, în funcţie de venituri, astfel încât copiii şi bătrânii să nu aibă de suferit.

"Sunt discuţii făcute pe subvenţii. Se fac analize şi para-analize privind subvenţiile. În vară vom veni cu un proiect de hotărâre prin care 600.000-700.000 de oameni care nu pot să-şi acopere cheluielile la căldură să fie ajutaţi", preciza atunci primarul Capitalei.

Oprescu adăuga că Guvernul va contribui la aceste subvenţii.

Guvernul a decis, miercuri, ca ordonanţa privind eliminarea subvenţiei acoperite de la bugetul de stat la energia termică, care va genera creşterea valorii facturii la încălzire, să fie aprobată în ultima şedinţă din luna august, odată cu stabilirea ajutoarelor sociale destinate familiilor cu venituri mici.

"În privinţa subvenţiei la energia termică, am convenit că în ultima şedinţă din luna august a Guvernului vom adopta programul complet în ceea ce priveşte ajutoarele de încălzire pentru populaţie în perioada iernii. Asta înseamnă că subvenţia, sub forma ajutoarelor de încălzire, va fi direcţionată cu iarna acestui an spre categoriile sociale cele mai defavorizate, iar cei care au resurse materiale mari sau firme care beneficiază în continuare de subvenţia statului nu vor mai primi susţinerea pe care o au astăzi. Persoanele care sunt cele mai vulnerabile şi cu veniturile cele mai mici vor avea un plus de ajutor pentru plata facturii la energia termică pe perioada sezonului rece", a declarat premierul Emil Boc, în şedinţa de Guvern.

El a precizat că întregul pachet de acte normative va fi elaborat de Ministerul de Interne, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, urmând să fie aprobat în ultima şedinţă de guvern din luna august şi aplicat începând cu toamna acestui an.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la începutul lunii mai, că Guvernul s-a angajat în ultimele discuţii cu Fondul Monetar Internaţional ca, până la sfârşitul lunii august, să elimine subvenţia acoperită de la bugetul de stat pentru energia termică, astfel că factura populaţiei pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte cu până la 60% până la finele anului, în funcţie de capacitatea primăriilor de a acoperi diferenţa din surse proprii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici