- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mureş: O firmă a fost amendată pentru comercializarea a şase tone de ţelină fără documente
O firmă din Târgu Mureş a fost amendată cu aproximativ 29.000 de lei de către comisarii Gărzii Financiare Mureş pentru comercializarea a şase tone de ţelină fără documente de provenienţă şi pentru mai multe nereguli în gestiune, trasnmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Garda Financiară Mureş, firma din Târgu Mureş a întocmit eronat note de recepţie privind achiziţii intracomunitare de marfă din Cehia, furnizorul ceh admiţând că o parte din cantitatea de marfă din categoria "legume şi fructe" este perisabilă şi s-a degradat.
Comisarii GF Mureş au stabilit că firma mureşeană a înscris la rubrica "cantitate livrată" din notele de recepţie o altă cantitate decât cantitatea de marfă livrată efectiv şi intrată pe teritoriul României, conform actului legal de însoţire a mărfii.
"În mod legal, societatea controlată era obligată la întocmirea notei de recepţie şi constatare a diferenţelor, în care să fie consemnate diferenţele constatate (cantitativ şi calitativ) şi să transmită furnizorului (pe suport palpabil) cantităţile care nu corespund, document care să servească la decontarea contravalorii mărfii efectiv recepţionate, conform înţelegerii. În situaţia acestor lipsuri cantitative şi calitative, societatea controlată era obligată să colecteze TVA, deoarece bunurile considerate lipsă din gestiune sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, organele de control au extins verificările, constatându-se şi alte nereguli de înregistrare.
"Se obţine o înregistrare de marfă în minus de 52.936,66 lei, căreia îi corespunde TVA colectată suplimentar de 12.704,74 lei", se mai arată în comunicat, precizându-se că suma respectivă constituie prejudiciu adus bugetului de stat.
În urma verificărilor s-au constatat şi alte nereguli, care intră în sfera contravenţiilor, pentru care s-au dispus amenzi în valoare de circa 29.000 de lei, din care aproximativ jumătate reprezintă contravaloarea a şase tone de ţelină livrată intracomunitar către partenerul din Cehia, pentru care reprezentanţii firmei nu au putut prezenta organului de control documente legale de provenienţă.
Conforms sursei citate, Garda Financiară Mureş a emis decizie de instituire a măsurilor asiguratorii pentru suma de 34.000 de lei şi a făcut sesizare penală în legătură cu posibilitatea întrunirii elementelor infracţiunii de evaziune fiscală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
-
Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999
-
CCR se reuneşte joi pentru a decide în privinţa cererilor de anulare a prezidenţialelor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO