Vârsta este doar un număr, iar condiţionalizarea şi prejudecăţile din partea societăţii ne pot trage înapoi dacă alegem să le dăm crezare. Însă o vârstnică din India a ales să creadă în ea însăşi şi să înceapă, la 104 ani, să facă şi ce îşi doreşte.
Şi astfel a reuşit să câştige medalii în competiţiile locale din Haryana, India. Rambai spune, totuşi, că aleargă nu pentru a lua primul loc, ci pentru bucuria de a alerga.
Femeia a câştigat curse de 100 de metri, dar şi de 200 metri, reuşind să termine în circa un minut. Anul acesta, a reuşit să termine o cursă de 100 de metri în 45,40 de secunde, doborând recorduri naţionale şi câştigând medalii de aur. Toţi competitorii săi de la curse aveau până în 84-85 de ani. „Sunt foarte fericită. Este un sentiment rar”, a spus Rambai.
Cum reuşeşte să rămână în formă şi plină de vitalitate la 105 ani? Femeia spune că secretul ei este unul simplu: „
În fiecare dimineaţă, mă trezesc foarte devreme şi alerg. Fac tot ce trebuie prin casă, lucrez şi la fermă”, povesteşte Rambai, conform
Economic Times. Femeia crede că încrederea în forţele proprii este vitală pentru a reuşi în viaţă,
Şi nu se opreşte aici. Vrea să devină şi mai bună la alergat. „Nimic nu mă poate opri acum, după performanţele recente. Mereu am avut încredere maximă în mine însumi. Vreau să merg şi în străinătate şi să particip la competiţii acolo”, spune vârstnica, râzând.
Rudele sale o încurajează, deşi se tem puţin pentru ea. „La început, am fost îngrijoraţi puţin pentru că are o vârstă înaintată, dar este în formă, aşa că avem încredere în ea”, spune Sharmilla Sangwan, nepoata femeii.