Prima pagină » Social » O femeie a născut în ambulanţă la Videle. Numele cu care îşi va boteza copilul este o surpriză

O femeie a născut în ambulanţă la Videle. Numele cu care îşi va boteza copilul este o surpriză

O femeie a născut în ambulanţă la Videle. Numele cu care îşi va boteza copilul este o surpriză
Petru Mazilu
18 oct. 2021, 18:11, Social

Evenimentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni. O femeie de 37 de ani a născut într-o ambulanţă a SMURD Videle în timp ce se îndrepta către spital.

Femeia a fost asistată la naştere de o asistentă a Serviciului de Ambulanţă Teleorman şi de trei paramedici de la SMURD.

Mama şi copilul au ajuns sănătoşi la spital, iar evenimentul a fost relatat pe pagina de Facebook a IGSU.

„Aventura s-a încheiat cu bine, copilul şi mama fiind aduşi la spital sănătoşi, de unde au fost preluaţi de personalul medical. Mămica băieţelului le-a mulţumit din suflet salvatorilor pentru ajutorul oferit, iar la întrebarea medicului privind numele copilului, ea a răspuns imediat, fără să mai stea pe gânduri: Ce nume vreţi să-i puneţi băieţelului? – Dan, ca al acestui paramedic care m-a ajutat!”, scrie în mesajul publicat pe pagina IGSU.

Femeia şi bebeluşul se află la Spitalul Judeţean Alexandria.