"Pentru mine, a fost nu doar un avocat, într-o perioadă dificilă prin care am trecut din cauza presiunilor politice în dosarele din 2005, a fost în primul rând un prieten. E o pierdere pentru toţi cei care s-au bazat pe sfatul lui", a declarat Năstase.
El a ţinut să transmită întreaga sa compasiune familiei avocatului.
"Profesorul Gheorghe Diaconescu a fost unul dintre cei mai distinşi jurişti pe care i-am cunoscut, un excelent avocat, profesor de drept, un om deosebit, cu experienţă de viaţă, extrem de vertical, atent cu profesia şi apropiat de toţi cei cunoscuţi. Ca avocat, a ştiut întotdeauna să meargă până la limita principiilor ce puteau să fie apărate", a mai spus Adrian Năstase.
Reputatul avocat bucureştean Gheorghe Diaconescu, unul dintre apărătorii fostului premier Adrian Năstase, a decedat, duminică la prânz, în urma unui atac cerebral.
Gheorghe Diaconescu a fost magistrat militar, deţinând funcţia de adjunct al procurorului general al României în regimul comunist, iar după revoluţie a intrat în avocatură. Diaconescu avea 64 de ani.