Circulaţie restricţionată în Capitală

Publicat: 04 09. 2008, 16:59
Actualizat: 06 11. 2012, 09:02

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, ediţia a III-a a Crosului Pompierilor va avea loc între 10.00 şi 11.00, în zona Palatului Parlamentului.

Startul se va da din faţa Monumentului Eroilor Pompieri, iar alergătorii vor parcurge traseul Calea 13 Septembrie – Bulevardul Libertăţii – Bulevardul Naţiunilor Unite, cu sosire în Parcul Izvor.

Pentru buna desfăşurare a competiţiei, se va închide o bandă de circulaţie pe traseul pe care va avea loc crosul.

Evenimentul sportiv se înscrie în seria de manifestări dedicate zilei de 13 Septembrie, Ziua Naţională a Pompierilor.

Tot sâmbătă va avea loc, în parcul Alexandru Ioan Cuza, între orele 14.00 şi 20.00, expoziţia interactivă de tehnică de luptă, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti în cooperare cu Primăria sectorului 3.