Potrivit poliţiştilor ilfoveni, accidentul a avut loc la ora 9.30, pe podul de la intrarea în localitatea Voluntari, pe sensul de mers spre Bucureşti, din cauza neatenţiei unuia dintre şoferi care a vrut să întoarcă maşina.
În accident au fost implicate trei autovehicule, între care şi un microbuz, şase persoane fiind rănite.
La faţa locului au intervenit trei ambulanţe de Serviciul de Ambulanţă Ilfov, una de la SMURD, una de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti şi una din Buzău care trecea prin zona în care a avut loc accidentul.
Una dintre cele şase persoane rănite a refuzat să fie dusă la spital. Ceilalţi cinci au fost duşi la spital, respectiv doi la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" şi trei la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Capitală.
Trei dintre răniţi – cei doi duşi la "Floresca" şi unul de la "Sfântul Pantelimon" – sunt în stare gravă, având traumatisme craniane severe, conform şefului Ambulanţei Ilfov, Cristian Grasu.
Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier pe sensul de mers Bucureşti -Voluntari a fost blocat aproximativ 40 de minute, timp în care s-a circulat alternativ pe celălat sens de mers.