Nava Viking Rinda, cu pavilion Elveţia, a sosit sâmbătă la terminalul de pasageri al Portului Constanţa, cu 166 turişti, majoritatea din Statele Unite ale Americii, potrivit Constanţa Port.
„Viking Rinda deschide azi (sâmbătă – n.r.) sezonul de croaziere, urmând să mai revină de opt ori în Portul Constanţa în această vară. Pentru aceşti turişti, Constanţa este ultimul port vizitat în croaziera pe Dunăre începută la Viena, o nouă serie de turişti urmând să se îmbarce pe 2 aprilie”, transmite Constanţa Port, pe Facebook.
Din programul turistic, pasagerii navei Viking Rinda pot alege un tur al oraşului şi staţiunii Mamaia, degustare de vinuri la Murfatlar sau o excursie în Delta Dunării.
Viking Rinda are 95 cabine, cu o capacitate de 190 pasageri şi un echipaj de 53 persoane. Nava are o bibliotecă, un teren de minigolf, restaurante, un bar din sticlă pentru a permite vederi panoramice.
Nava e construită în 2013 şi are un design contemporan.