Nava PFR "Ştefan cel Mare" s-a întors în ţară, după o misiune Frontex de două luni în Mediterană

Nava Poliţiei de Frontieră Române "Ştefan cel Mare" şi cei 25 de membri ai echipajului au revenit, vineri, în ţară, după o misiune Frontex în Marea Mediterană care a durat două luni şi a vizat combaterea migraţiei ilegale pe mare şi schimbul de experienţă şi informaţii.

Urmărește
16 afișări

Nava de supraveghere tip Offshore Patrol Vessel (OPV) a Poliţiei de Frontieră Române a participat, în perioada 24 martie-3 iunie, la operaţiunea EPN Poseidon Sea 2011, organizată de Agenţia Europeană Frontex (Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene) la frontierele maritime externe ale UE, se arată într-un comunicat de presă al PFR.

Ambarcaţiunea a avut misiuni individuale de patrulare, cercetare, căutare şi salvare, alături de forţele de poliţie ale celorlalte state membre UE, la frontiera maritimă sudică a Greciei.

Scopul misiunii a fost întreprinderea de măsuri comune pe linia combaterii fenomenului migraţionist la frontierele maritime ale UE, creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare a legii, precum şi un schimb eficient de experienţă între poliţiştii de frontieră europeni, a precizat PFR.

În cadrul operaţiunii au fost executate 16 misiuni de patrulare, cu un total de 42 zile, au fost monitorizare peste 1.000 de nave comerciale care au trecut prin regiune, aceasta fiind o zona de tranzit între Canalul Suez şi Marea Mediterană. De asemenea, au fost verificate activităţile a şase pescadoare ce au desfăşurat activităţi de pescuit comercial în zona respectivă.

Obiectivul principal al operaţiunii "Poseidon 2011" a fost combaterea migraţiei ilegale dinspre nordul Africii la frontierele maritime sudice ale UE, respectiv ale Greciei.

Activitatea este o continuare a operaţiunilor organizate de Frontex pentru combaterea migraţiei ilegale, în cadrul cărora PFR a avut o contribuţie semnificativă, atât din punct de vedere al mijloacelor tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, al profilurilor şi al profesionalismului experţilor detaşaţi, aprecierile venind atât din partea autorităţilor elene, cât şi din partea Agenţiei. Operaţiunea a fost finanţată în totalitate de către Agenţia Frontex, a precizat sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici