Neconstituţionalitatea OUG privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor, în 15 iunie

Curtea Constituţională ia în discuţie în 15 iunie sesizarea privid neconstituţionalitatea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi legea de aprobare a acesteia.

Urmărește
11 afișări

Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a declarat, în 25 mai, că grupul său va contesta la Curtea Constituţională OUG 111 privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi legea de aprobare a acesteia, trecute marţi de plenul Camerei.

"Am pus juriştii să lucreze, să vedem din această Ordonanţă şi din Legea de aprobare ce elemente de neconstituţionalitate există. Sunt convins că vom găsi aceste elemente şi grupul nostru parlamentar va contesta la Curtea Constituţională proiectul de lege şi articolele din lege pe care le considerăm neconstituţionale", anunţa Duşa, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că proiectul de lege privind aprobarea OUG 111 a trecut în 24 mai, la vot final, fiind adoptat de plenul Camerei Deputaţilor. "Ieri a trecut prin Camera Deputaţilor, la vot final, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei 111, care se referă la concediul maternal şi la indemnizaţia pe care mamele aflate în concediu de naştere o primesc. Această Ordonanţă nu reprezintă altceva decât ceea ce Guvernul face de doi ani, taie drepturi ale oamenilor", spunea Duşa.

El arăta că, potrivit unei analize la nivel european, apărută la o zi după aprobarea legii, românii sunt pe primul loc în UE la abandonul noilor-născuţi şi a acuzat Guvernul că nu ar acorda atenţia cuvenită copiilor.

Duşa a admis că CC a aprobat foarte puţine contestaţii, dar şi-a manifestat speranţa ca, atunci când este vorba de copii, Curtea să constate existenţa elementelor de neconstituţionalitate.

Poricetul de aprobare a OUG 111 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, cu 178 de voturi "pentru", 106 "împotrivă" şi o abţinere.

Actul normativ trecuse de Senat prin aprobare tacită în luna februarie.

Ordoanţa de urgenţă diferenţiază plafoanele indemnizaţiilor acordate mamelor în funcţie de durata concediului de creştere a copilului - un an dau doi ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici