Prima pagină » Social » Negociatorii IPJ Neamţ, chemaţi după ce o femeie a născut acasă, fără asistenţă medicală

Negociatorii IPJ Neamţ, chemaţi după ce o femeie a născut acasă, fără asistenţă medicală

Negociatorii din cadrul Poliţiei Neamţ au fost solicitaţi la un imobil din Roman, unde o femeie de 32 de ani a născut acasă un băieţel, dar nu a permis accesul în locuinţă al cadrelor medicale pentru îndepărtarea placentei şi a cordonului ombilical.
Negociatorii IPJ Neamţ, chemaţi după ce o femeie a născut acasă, fără asistenţă medicală
Laura Buciu
12 feb. 2024, 14:04, Social

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost solicitaţi de tatăl bebeluşului să intervină la locuinţa din municipiul Roman, unde o femeie în vârstă de 32 de ani a dat naştere pe cale naturală, fără asistenţă medicală, copilului. Tatăl a chemat Poliţia pentru că mama nu permitea accesul cadrelor medicale în imobil, pentru îndepărtarea placentei şi a cordonului ombilical.

„Având în vedere faptul că viaţa mamei şi a nou născutului ar fi putut fi pusă în pericol, la faţa locului s-a deplasat un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ şi un medic. În urma negocierilor, familia a permis accesul în imobilul a cadrelor medicale, pentru examinarea stării medicale a celor doi”, transmite, luni, Poliţia Neamţ.

În activitatea de negociere a fost implicat atât negocitorul prezent la faţa locului, cât şi un al doilea negociator, telefonic.