Prima pagină » Justiţie » Bărbat, reţinut pentru că şi-ar fi violat fiica de 14 ani. Copilul a anunţat incidentul la 112

Bărbat, reţinut pentru că şi-ar fi violat fiica de 14 ani. Copilul a anunţat incidentul la 112

Bărbat, reţinut pentru că şi-ar fi violat fiica de 14 ani. Copilul a anunţat incidentul la 112
Petru Mazilu
03 iul. 2020, 12:07, Social

Poliţiştii de la Secţia Odobeşti, judeţul Vrancea, au reţinut noaptea trecută un bărbat de 39 de ani, bănuit de viol. El a fost reclamat la Poliţie chiar de fiica sa. Aceasta a sunat la 112 şi a povestit faptul că a fost agresată sexual de tatăl său. După ce a fost găsit de poliţişti, bărbatul a fost reţinut.

„Bănuitul în vârstă de 39 de ani a fost reţinut de poliţişti. Din cercetări a rezultat că bărbatul, în noaptea de 1/2iulie a.c., ar fi exercitat acte de agresiune sexuală asupra unei minore, împotriva voinţei sale, în timp ce se afla la domiciliu. Bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore”, au anunţat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Pe parcursul zilei, bărbatul va fi dus la Judecătoria Focşani cu propunere de arestare preventivă.