Nelu Tătaru, despre raportarea greşită a morţilor COVID, investigaţia pornită de ex-ministrul Vlad Voiculescu: ”La supărare putem spune multe”

  • Nelu Tătaru a spus că platforma CoronaForms arată exact numărul deceselor de COVID-19 şi cauza lor, referindu-se la declaraţiile lui Vlad Voiculescu, privind raportarea greşită.
Urmărește
867 afișări
Imaginea articolului Nelu Tătaru, despre raportarea greşită a morţilor COVID, investigaţia pornită de ex-ministrul Vlad Voiculescu: ”La supărare putem spune multe”

Nelu Tătaru, despre raportarea greşită a morţilor COVID: ”La supărare putem spune multe”

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că platforma CoronaForms arată exact numărul deceselor de COVID-19 şi cauza lor, referindu-se la declaraţiile lui Vlad Voiculescu, privind raportarea greşită. 

Întrebat, sâmbătă, la Digi 24, cât afectează criza politică imunizarea, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, în guvernul liberal condus de Ludovic Orban, a spus că afectează cu atât mai mult cu cât se creează neîncredere în populaţie.

Afectează şi afectează în condiţiile în care venit cu diverse informaţii pe piaţă, cu anumite lucruri care pot crea neîncredere în populaţie. Eu spuneam anul trecut că trebuie să rămânem, în criza sanitară, profesionişti. Şi trebuie să rămânem statutari unor idei în care pacientul contează populaţia contează, sănătatea contează. Cred că mai avem jumătate de an în care toţi trebuie să punem umărul să ieşim din această criză sanitară şi apoi putem să facem şi politică”, a spus Tătaru.

Tătaru exclude existenţa unei raportări eronate în ceea ce priveşte morţii de COVID-19, pentru că în platforma CoronaForms cei decedaţi sunt trecuţi cu CNP.

Cred că la supărare putem spune multe. Ce pot să spun... că acele raportări – CoronaForms – reprezintă efortul mai multor categorii din servicul medical – INSP, spitale, DSP, serviciu de comunicare din fiecare unitate medicală în parte. Toţi au contribuit la acel raport, în CoronaForms, platforma pe care am introdu-o anul trecut, prin octombrie. Sunt puşi nominal, fiecare decedat cu cod numeric personal, cu nume, cu boala pe care a avut-o sau cu comorbiditatea pe care a avut-o, care a dus la deces. Evaluarea DSP-ului este cea care pune de final numărul deceselor şi la fiecare pacient cauza decesului”, a spus Tătaru.

Fostul ministru crede că dacă cineva se ia doar după o raportare statistică, de exemplu că într-un judeţ au fost un număr de decese, este cea mai mare greşeală. „CoronaForms rămâne platforma care dă cu exactitate numărul de cazuri şi cauza decesului”, a mai declarat fostul ministru al Sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
tătaru,
raportare,
covid

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici