Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a spus, vineri, referitor la cazul medicilor de pe ambulanţa Gorj, care ar fi refuzat să transporte echipa de epidemiologi la casa unui pacient suspect de coronavirus, că „nu este timp pentru astfel de manifestări”.
„Este vorba de un singur angajat şi astăzi (vineri – n.red.) liderul de sindicat al serviciului de ambulanţă şi-a cerut scuze pentru cele întâmplate. Nu este timp să spună că nu are timp. Cu toţii suntem expuşi. Nu avem timp pentru astfel de manifestări. Uşa e deschisă, să vină să ne spună care este problema”, a spus Arafat, într-o conferinţă de presă.
Sindicaliştii din Federaţia Ambulanţa a transmis, vineri, un comunicat, prin care se de delimiteză de medicii de pe ambulanţa Gorj, care ar fi refuzat, miercuri noapte, să transporte echipa de epidemiologi la casa unui pacient suspect de coronavirus.
„Echipaj care, în noaptea de 26-27 februarie, a refuzat transportul echipei de epidemiologi din cadrul DSP Gorj, pentru recoltare de probe la pacientul suspectat de coronavirus”, spune Federaţia într-un comunicat.
Un tânăr din Gorj a fost confirmat cu virusul COVID-19 şi, în prezent, este izolat la Spitalul „Matei Balş” din Bucureşti, pentru tratament.