- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.04.2022, 14:07)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Nereguli găsite de Curtea de Conturi, după auditul în domeniul performanţei siguranţei alimentare
Curtea de Conturi a României a finalizat un audit al performanţei privind activităţi din domeniul siguranţei alimentare, iar echipa de audit a semnalat lipsa strategiilor naţionale în domeniul siguranţei alimentare, al calităţii alimentelor şi în cel fitosanitar.
Urmărește
257 afișări
Nereguli găsite de Curtea de Conturi, după auditul în domeniul performanţei siguranţei alimentare
Curtea de Conturi a României a transmis, luni, că a finalizat o misiune de audit privind performanţa activităţilor din domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor, a hranei pentru animale, a siguranţei alimentelor, precum şi a activităţilor de control oficial.
Acţiunea a vizat perioada 2015-2020 şi s-a desfăşurat în perioada 21 mai 2020 – 12 noiembrie 2021 la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi la Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF).
„Misiunea de audit a evaluat eficacitatea modului de organizare şi coordonare de către ANSVSA a unităţilor subordonate din reţeaua naţională proprie. Totodată, auditorii publici externi au analizat modul în care ANSVSA şi unităţile din subordine, MADR şi ANF, şi-au asumat şi îndeplinit obiectivele, atribuţiile şi responsabilităţile stabilite prin lege în domeniul auditat. Constatările în urma misiunii şi recomandările formulate de echipa de audit constituie un suport relevant pentru entităţile auditate în activitatea lor, respectiv în remedierea – acolo unde este cazul – a deficienţelor. Echipa de audit semnalează, ca prim aspect, lipsa strategiilor naţionale în domeniul siguranţei alimentare, al calităţii alimentelor şi în cel fitosanitar. Absenţa acestor strategii afectează coerenţa politicilor şi a măsurilor în domeniu, obiectivele naţionale pe termen mediu şi lung fiind inexistente”, arată Curtea de Conturi într-un comunicat de presă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Curtea semnalează că schimbările frecvente ale managementului superior al ANSVSA, unde „niciun mandat al preşedintelui nu a fost exercitat integral”, precum şi succesiunea de acte normative prin care s-a modificat structura organizatorică a Autorităţii şi a structurilor teritoriale „au creat vulnerabilităţi în continuitatea şi coerenţa decizională”.
„Totodată, este probabil ca sancţiunile aplicate de ANSVSA şi de ANF să nu descurajeze încălcarea legii sau să nu fie proporţionale cu gravitatea faptei, fiindcă nivelul amenzilor contravenţionale nu a fost actualizat şi nici armonizat cu regulamentele europene. Resursele şi echipamentele tehnice ale Direcţiilor Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor auditate, ale Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, ale Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară şi ale ANF sunt în mare parte depreciate tehnic şi moral, având un grad de uzură între 69% - 100%. Acest lucru generează costuri mari de întreţinere şi riscuri majore de neîndeplinire a obiectivelor specifice”, arată Curtea de Conturi a României.
În ceea ce priveşte pesta porcină africană (PPA), acţiunile de prevenţie realizate de entităţile publice desemnate şi de fondurile private de vânătoare au fost, în unele cazuri, „insuficient de bine organizate şi coordonate”, potrivit raportului de audit.
„Măsurile ineficiente privind testarea şi supravegherea pasivă a efectivelor de porci mistreţi au favorizat răspândirea virusului pe întreg teritoriul ţării şi creşterea presiunii virale asupra exploataţiilor comerciale profesionale de porcine.
Pe lângă pierderile aduse de decesul sau sacrificarea preventivă a animalelor, această boală a generat costuri însemnate pentru bugetul de stat, prin plata despăgubirilor către deţinătorii de animale moarte sau sacrificate preventiv. Astfel, în perioada iunie 2018 - decembrie 2020, s-a achitat în acest scop suma totală de 589 de milioane de lei, reprezentând echivalentul a 122 de milioane de euro”, potrivit comunicatului.
O altă constatare a auditorilor se referă la schemele naţionale de calitate privind reţeta consacrată şi produsul tradiţional.
„Acestea nu au fost recunoscute la nivel european deoarece MADR nu a notificat Comisia Europeană înainte de adoptarea acestora. Astfel, din 1.374 de produse alimentare din statele membre, înregistrate în sistemele de calitate europene la data auditului, doar zece erau produse alimentare româneşti. În ceea ce priveşte sistemul de control din domeniul fitosanitar, auditorii au constatat că, în toată perioada auditată, ANF nu a realizat integral planul de control privind monitorizarea reziduurilor de pesticide. Produsele Bio nu au fost verificate pentru a determina prezenţa sau absenţa reziduurilor de pesticide, deşi au fost planificate acţiuni în acest sens”, se mai arată în comunicatul de presă.
Echipa de audit a formulat o serie de recomandări pentru eliminarea deficienţelor şi pentru diminuarea riscurilor şi a punctelor slabe, aşa cum reies din analiza tuturor documentelor puse la dispoziţie de entităţile auditate.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump