Potrivit unui comunicat al SPP remis agenţiei MEDIAFAX, vineri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov a semnalat SPP un incident petrecut la aproximativ 1,5 km de baza de antrenament a Serviciului din localitatea Popeşti-Leordeni.
Potrivit colegilor de la IPJ Ilfov, este vorba despre un apel primit la numărul de urgenţă 112 din partea unei persoane care a afirmat că a fost atinsă de un glonţ, precizează sursa citată.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov arată, într-un comunicat de presă, că sesizarea la numărul de urgenţă 112 a fost făcută în jurul orei 14.00, o persoană semnalând faptul că în incinta unei societăţi comerciale se află un bărbat rănit.
Echipa de cercetare trimisă la faţa locului a stabilit că este vorba despre un bucureştean, în vârstă de 36 de ani, care avea o rană uşoară la spate. Totodată, în zonă a fost găsit un glonţ. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut incidentul, precizează sursa citată.
Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un bărbat care a fost dus de un echipaj SMURD la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală şi care avea „o exfoliaţie în zona umăr-spate”.
Surse medicale au declarat că bărbatul avea o julitură mică, iar după ce l-au tratat şi i-au curăţat rana, acesta a plecat acasă.
În acest moment, SPP colaborează cu IPJ Ilfov şi derulează o anchetă proprie pentru a verifica posibilitatea ca glonţul la care se face referire să provină de la muniţia folosită în cursul antrenamentelor desfăşurate în baza de pregătire a SPP.
Poligonul SPP din Popeşti-Leordeni este special amenajat şi omologat conform normativelor internaţionale astfel încât să nu reprezinte un pericol pentru mediul extern din apropierea sa. În cei peste 12 ani de când a fost dat în folosinţă, în baza de antrenament SPP de la Popeşti-Leordeni nu s-a mai petrecut niciun incident de acest gen, precizează SPP.