Baciu a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că cele mai multe dintre dozele de vaccin pe care le va primi România sunt de la AstraZeneca.
„Referitor la dozele de vaccin care o să sosească în perioada următoare până la finalul lunii martie, aşa cum spuneam şi data trecută, avem un total de peste 2,7 de doze de vaccin. O să menţionez doar totalul pentru fiecare tip de vaccin. Pentru vaccinul produs de către BioNTech/Pfizer 1.112.000, pentru cel produs de Moderna – 268.000 şi pentru cel produs de AstraZeneca 1.300.000 de doze pentru luna martie”, a spus Andrei Baciu.
Pentru luna aprilie, Andrei Baciu a spus că sunt aşteptate în ţară minimum 3.128.000 doze de vaccin.
De asemenea, în jurul datei de 11 martie, Agenţia Naţională a Medicamentului se va pronunţa referitor la vaccinul produs de către Johnson&Johnson şi, dacă va fi avizat, vor fi primite doze şi în România, potrivit secretarului de stat Andrei Baciu.
Etapa a III-a de vaccinare. Valeriu Gheorghiţă a anunţat, marţi, 9 marti, că populaţia generală din nouă localităţi cu rata de infectare de peste 4,5 poate să se programeze deja la vaccinare.