Nica cere angajarea a 2.000 de poliţişti de ordine publică

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a dispus, sâmbătă, conducerii Poliţiei Române să înceapă procedurile de încadrare a 2.000 de poliţişti care să acţioneze în zona de ordine şi siguranţă publică, iar MAI va face modificări legislative de restricţionare a regimului armelor.

Urmărește
199 afișări
Imaginea articolului Nica cere angajarea a 2.000 de poliţişti de ordine publică

Nica cere angajarea a 2.000 de poliţişti de ordine publică

Potrivit unui comunicat de sâmbătă al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), aceste măsuri vor fi luate în urma apariţiei unor cazuri deosebit de periculoase pentru ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului.

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor asigură cetăţenii că are întregul personal operativ mobilizat şi în măsură să gestioneze cu eficienţă situaţiile de risc pentru siguranţa acestora.

"Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul Administraţiei şi Internelor, a dispus astăzi (sâmbătă - n.r.) conducerii Poliţiei Române demararea procedurilor de încadrare a 2.000 de poliţişti care vor acţiona în zona de ordine şi siguranţă publică. În perioada imediat următoare, Ministerul Administraţiei şi Internelor va elabora o serie de modificări legislative de restricţionare a regimului armelor. Aceste modificări vor fi propuse de către Inspectoratul General al Poliţiei Române", precizează sursa citată.

Ministerul Administraţiei şi Internelor atenţionează societăţile comerciale care manipulează sume mari de bani, cum ar fi puncte bancare, case de schimb valutar, firmele care deţin case de valori, să reanalizeze măsurile proprii de securitate şi de transport valori.

În ultima lună au avut loc două jafuri armate, unul la o casă de schimb valutar din Braşov, unde două persoane şi-au pierdut viaţa, iar o alta a fost grav rănită, fiind împuşcate de persoane care purtau cagule şi care au încercat să fugă cu o parte din încasările firmei.

Ultimul jaf armat a avut loc vineri seară, la o sucursală a Bancii Transilvania din cartierul clujean Mănăştur, unde două persoane cu cagule au intrat în unitate şi au furat echivalentul în lei a aproximativ 60.000 de euro.

Tot în această săptămână, la Focşani a fost atacat casierul unei firme de construcţii, care avea la el banii din încasări ai societăţii. Acesta a fost jefuit, miercuri, de mai multe persoane, care l-au blocat cu maşinile în trafic şi i-au luat geanta în care se afla suma de 200.000 de lei.

Un alt incident în care a fost folosită arma a avut loc sâmbătă dimineaţă, pe Calea 13 Septembrie din Capitală, unde un tânăr a tras cu un pistol cu bile spre un echipaj de Poliţie care îi ceruse să se legitimeze.

 

Citeşte şi:

Cluj: Jaf armat la o filială a Băncii Transilvania

Braşov: Doi morţi şi un rănit, în urma unui atac armat la o casă de schimb

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici