Noi incidente. Bătaie în plină stradă la Copşa Mică, în judeţul Sibiu: Nouă persoane au fost implicate

Publicat: 20 04. 2020, 22:21
Actualizat: 23 08. 2021, 15:58

Poliţiştii din oraşul Copşa Mică au fost solicitaţi să intervină pe strada 1 Decembrie, pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane.

Pentru ca scandalul să nu degenereze, au intervenit mai multe echipaje de poliţişti, inclusiv din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Sibiu, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Braşov şi poliţişti locali.

Din primele cercetări, scandalul a izbucnit din cauza unor neînţelegeri mai vechi şi a consumului de alcool, între nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani.

„Cei implicaţi s-au agresat reciproc. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat intervenţia echipajelor medicale”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

Forţele de intervenţie reuşit să restabilească ordinea publică, cei implicaţi părăsind zona în scurt timp de la apariţia oamenilor legii.

În acest caz se fac verificări şi se vor aplica măsuri legale.