Niciun român printre victimele accidentului de la Madrid - ambasadă

Ambasada României în Spania nu a primit, până în prezent, nicio informare că printre victimele accidentului aviatic de la Madrid, care s-a soldat cu 153 de morţi şi 19 răniţi, s-ar afla şi cetăţeni români, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai misiunii diplomatice româneşti în Spania.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Niciun român printre victimele accidentului de la Madrid - ambasadă

Niciun român printre victimele accidentului de la Madrid - ambasadă (Imagine: Mediafax/AFP)

"Până în prezent, nu avem nicio informare că printre victimele accidentului de la Madrid s-ar afla români", au precizat reprezentanţii ambasadei.

Pe lista pasagerilor cursei Spanair care s-a prăbuşit, miercuri, la ora 14.45 (15.45, ora României), la scurt timp de la decolarea de pe aeroportul Barajas, se regăseşte şi un nume care pare românesc, Carmen Ciprian. Potrivit reprezentanţilor Ambasadei României în Spania, numele afişat pe site este incomplet. Persoana respectivă se numeşte Maria del Carmen Ceprian şi nu este de naţionalitate română.

Accidentul este considerat cea mai gravă catastrofă aeriană din ultimii 25 de ani din Spania. Potrivit bilanţului oficial prezentat de ministrul pentru Infrastructură, Magdalena Alvarez, 153 de persoane au murit, iar alte 19 sunt rănite, dintre care două nu au fost identificate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici