- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Niciunul din cele 11 centre de examinare pentru bacalaureat din Vaslui nu are camere de supraveghere
Niciunul din cele 11 centre de susţinere a examenului de bacalaureat din judeţul Vaslui nu dispune de sisteme de supraveghere a candidaţilor, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) invocând lipsa fondurilor pentru montarea camerelor video în sălile de examen.
Cei peste 3.500 de absolvenţi de liceu din judeţul Vaslui vor susţine examenul de bacalaureat în aceleaşi condiţii ca şi în anii din urmă, fără ca sălile în care se vor desfăşura probele scrise şi cele orale să fie monitorizate cu camere video pe durata celor trei ore de examen, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conducerea ISJ Vaslui susţine că solicitarea venită din partea Ministerului Educaţiei, de montare a unor camere de supraveghere în sălile de examen, nu poate fi respectată, în condiţiile în care autorităţile locale nu dispun de fonduri pentru achiziţionarea unei asemenea aparaturi.
"În mod normal, şcolile unde există centrele de examen ar fi cele care ar trebui să monteze aceste camere de supraveghere. S-au făcut cereri către primării, însă, în majoritatea cazurilor, li s-a răspuns că nu sunt fonduri pentru astfel de investiţii. Oricum, dacă ar fi fost să respectăm recomandarea ministerului, am fi montat camere video în toate centrele de examen pentru că nu ar fi corectă o astfel de măsură dacă nu s-ar aplicat unitar, pentru toţi candidaţii din judeţ", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX inspectorul general al ISJ Vaslui, Mihaela Cososchi.
În judeţul Vaslui, cei peste 3.500 de absolvenţi de liceu vor susţine probele orale şi cele scrise ale bacalaureatului în 11 centre de examen, din care patru în Vaslui, trei în Huşi, două în Bârlad şi câte unul în Negreşti şi Zorleni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO