- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.11.2013, 18:26)
- Elvira Gheorghita
Nicolăescu: Medicii nu au deschis cu MS, prin sindicatele pe care le au, niciun conflict de muncă
Medicii nu au deschis cu Ministerul Sănătăţii, prin sindicatele pe care le au, niciun conflict colectiv de muncă, existând în legătură cu acest subiect o neconcordanţă între declaraţii, realităţi şi legalitate, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Urmărește
154 afișări
Nicolăescu: Medicii nu au deschis cu MS, prin sindicatele pe care le au, niciun conflict de muncă (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
La sfârşitul dezbaterilor privind proiectul de buget pe 2014, Nicolăescu a fost întrebat referitor la greva generală din sănătate, anunţată de Sanitas pentru 28 noiembrie.
Ministrul a răspuns că, în opinia lui, subiectul legat de acest protest este marcat de "o neconcordanţă între declaraţii, realităţi şi legalitate".
"Din punctul meu de vedere, este o neconcordanţă între declaraţii, realităţi şi legalitate. În urma discuţiilor (cu reprezentanţii angajaţilor din sistem - n.r.), am ajuns la o concluzie: că lucrurile se rezolvă numai la masa dialogului", a spus Eugen Nicolăescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
Pe de altă parte, potrivit ministrului Nicolăescu, sâmbătă va avea loc o întâlnire cu Federaţia Sanitas, pentru a începe negocierile privind contractul colectiv de muncă.
"De mâine (sâmbătă - n.r.) vom începe negocierile pe contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi. Eu cred că putem să declanşăm aceste negocieri, care, în mare parte, asigură o predictibilitate vizând liniştea şi munca normală în sistem. Datoria mea de ministru este ca sistemul să funcţioneze fără bulversări, sincope, fără lucruri care să creeze probleme pentru pacienţi", a spus Nicolăescu.
Demnitarul a precizat că, pentru legalizarea contractului, este nevoie de semnăturile a minimum 50 la sută plus unu dintre angajaţii din sistem.
Tot ministrul Sănătăţii declara miercuri, după o întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru.
Citeşte şi:
Nicolăescu: În acest moment cred că greva din sistemul sanitar, anunţată pentru 28 noiembrie, este ILEGALĂ
"Cred că greva generală este mai degrabă o sperietoare, decât un lucru care se poate realiza. Din punctul nostru de vedere, în acest moment este ilegală. Nu cred că discutăm despre ceva ilegal, noi trebuie să discutăm despre lucruri legale în ţara asta. Că unii vor să încalce legea, este problema lor. Sunt instituţii ale statului care trebuie să-şi facă datoria", a spus Eugen Nicolăescu, după discuţiile care au avut loc cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate.
Întrebat dacă va sesiza instanţa în legătură cu greva generală anunţată pentru 28 noiembrie, ministrul Sănătăţii a spus că prima măsură ar fi sesizarea judecătorilor, care să constate că protestul este ilegal.
"Evident, dacă este ilegală - sunt ferm convins că este ilegală -, prima noastră măsură este să sesizăm instanţa să constate ilegalitatea. Sper să nu se ajungă acolo. Pot fi găsite unele soluţii după opinia noastră, dar ele nu pot fi găsite sub presiune şi peste noapte. Acum asta încercăm, să identificăm cum se poate eşalona, cum se poate face un calendar în acest sens", a mai spus Eugen Nicolăescu.
Ministrul a arătat că, în opinia sa, cea mai bună măsură în acest moment este continuarea dialogului, joi urmând să aibă loc o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi probabil săptămâna viitoare cu cei ai Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate.
"Poate că unele sunt neînţelegeri intenţionate, altele sunt neînţelegeri neintenţionate, este greu de spus. Nu căutăm vinovaţi, nu asta este misiunea noastră. Ceea ce este cert este că trebuie să continuăm dialogul", a mai spus ministrul Sănătăţii.
Şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, care a participat la discuţii, a spus că greva generală din sistemul sanitar este ilegală.
"Greva este ilegală, vom continua dialogul mâine la ora 16.00, cu Federaţia Sanitas", a precizat Doina Pană.
Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat, anunţa, în 14 noiembrie, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizând că aceştia vor cere şi demisia ministrului Sănătăţii, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise.
Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis declanşarea grevei de avertisment în 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.
Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor.
El a precizat că angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.
Data anunţată de Federaţia Sanitas pentru declanşarea grevei generale este doar o propunere, care trebuie să fie agreată de toate federaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
"Declanşarea grevei este apanajul sindicatelor şi sigur că noi îi susţinem. Datele se stabilesc între toate sindicatele membre în Coaliţie. Vom suţine acest demers doar dacă revendicările noastre nu vor fi soluţionate până atunci", a declarat Astărăstoae.
Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino" a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generală organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas.
"Având în vedere că guvernanţii au răspuns la demersurile noastre prin tăcere, că guvernanţii nu îşi asumă, public, responsabilitatea pentru subfinanţarea sistemului sanitar, că guvernanţii consideră că s-au achitat cu brio de rezolvarea revendicărilor profesioniştilor din sistemul sanitar, că prin politicile lor financiare, aceiaşi guvernanţi creează premisele unei subminări a sănătăţii publice, la care noi, medicii, nu dorim să fim complici, nu ne rămâne decât o soluţie: greva", a spus dr. Florin Chirculescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino".
În 2 noiembrie, peste 4.000 de angajaţi din sistemul sanitar au protestat în Capitală.
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Selectează Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…” Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe