Nicolăescu: O nouă listă de medicamente ar putea intra în vigoare după 1 iulie
Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Râmnicu Vâlcea, că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare de la 1 iulie 2008.
Nicolăescu: O nouă listă de medicamente ar putea intra în vigoare după 1 iulie (Imagine: Mediafax Foto)
"Azi (joi, n.r.) la Bucureşti, are loc astăzi şedinţa Comisiei de Transparenţă care se întruneşte pentru a aproba forma finală a proiectului noii liste de medicamente compensate. Comisia de Transparenţă va veni în următoarele trei zile cu forma finală a proiectului şi dacă nu sunt probleme, săptămâna viitoare, îi vom înainta Guvernului forma finală spre aprobare. Dacă reuşim, de la 1 iulie 2008 noua listă de medicamente va intra în funcţiune", a declarat, joi, Eugen Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii a precizat că proiectul a fost supus dezbaterilor publice la care au participat reprezentanţii lumii medicale, societatea civilă şi farmacişti.
"Va fi pentru prima dată când o listă de medicamente compensate va fi însoţită şi de protocoale terapeutice. În protocolul terapeutic vor fi trecute criterile pe baza cărora fiecare pacient primeşte un medicament compensat 90%, ori 50% şi în acest fel va exista transparenţă totală. O altă noutate e că în lista A vor fi doar medicamente compensate 90%, ieftine, la care vor avea acces cât mai mulţi oameni", a spus Eugen Nicolăescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
În Vâlcea, ministrul vizitează Spitalul Orăşenesc Brezoi şi Spitalul de Pneumoftiziologie "C. Anastasatu" Mihăeşti, unităţi cărora ministerul le-a alocat, în 2006, 2007 şi 2008, 1.691.000 lei pentru executarea unor lucrări de reabilitare a clădirilor şi achiziţionarea de aparatură medicală.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO