Nicolăescu promite sindicatelor că până în 3 noiembrie le prezintă o ofertă de majorare salarială
Ministrul Sănătăţii a promis, vineri, sindicatelor din sănătate, la Congresul Federaţiei Sanitas, că până pe 3 noiembrie va înainta o ofertă de creştere salarială, fără a preciza vreun procent, reprezentanţii sindicaliştilor cerând să încheie un protocol care să prevadă "lucruri concrete" în 2009.

Nicolăescu promite sindicatelor că până în 3 noiembrie le prezintă o ofertă de majorare salarială (Imagine: Mediafax Foto)
Ministrul Eugen Nicolăescu a afirmat că este de acord cu o creştere a salariilor în domeniul sanitar, dar nu poate prezenta un procent pentru că nu are legea bugetului pe 2009 şi nu se ştie dacă va mai fi la conducerea instituţiei după alegerile din noiembrie.
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas i-au cerut lui Nicolăescu să încheie un acord în care să fie prevăzute "lucruri concrete", creşteri salariale, sporuri.
"Pe mine mă interesează să am o platformă de pornire, de unde să pornesc negocierea cu cine va fi la guvernare din decembrie", a declarat preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fostul şef al armatei britanice: Europa trebuie să asigure securitatea Ucrainei dacă SUA nu o vor face
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
Ministrul Sănătăţii le-a cerut sindicaliştilor un termen până pe 3 noiembrie, dată la care le va prezenta o ofertă de majorare salarială.
Federaţia Sanitas ameninţă cu un miting în Capitală în 4 noiembrie şi cu greva generală în 20 noiembrie, sindicaliştii fiind nemulţumiţi că ministrul Sănătăţii i-a chemat, marţi, la discuţii şi nu s-a prezentat, fiind plecat din ţară.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

