- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.12.2013, 18:37)
- Elvira Gheorghita
Nicolăescu: Vom evalua rezultatele coplăţii, dacă drumul nu a fost bun, probabil vom renunţa
Rezultatele introducerii coplăţii la externarea din spital vor fi evaluate din 31 ianuarie până în 5 februarie, iar dacă "drumul nu a fost bun", probabil se va renunţa la măsură şi vor fi găsite alte formule, poate prin pachetul de servicii, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Urmărește
252 afișări
Eugen Nicolăescu (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
"Vom face evaluarea după închiderea anului bugetar. Dacă o să fie în regulă, vom continua. Vom vedea dacă drumul a fost bun sau nu. Dacă nu, probabil că vom renunţa şi vom încerca să găsim alte formule, poate că introducerea pachetului", a spus ministrul Sănătăţii.
Analiza va fi făcută în funcţie de mai mulţi factori, printre care şi tipul spitalului, a precizat Nicolăescu.
Coplata la externare, care a intrat în vigoare la 1 aprilie, a adus unor spitale bucureştene, până în prezent, venituri între 40.000 şi 220.000 de lei, banii fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale sanitare, dar şi pentru investiţii în aparatură, declarau pentru MEDIAFAX, în 18 decembrie, managerii unor spitale bucureştene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Coplata la externare este prevăzută în Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia fiind stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de cinci lei şi nu mai mult de zece lei.
La Spitalul de Urgenţă Floreasca, din 1 aprilie şi până în 18 decembrie au fost externate 37.898 persoane şi au fost colectaţi 59.020 de lei. Asta înseamnă că 5.902 pacienţi din totalul celor internaţi au dat la externare coplata de 10 lei, spunea purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Bogdan Opriţa.
La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost încasaţi din coplată 128.600 de lei, din care s-a cumpărat alcool sanitar. Numărul total al internărilor în spital a fost de 65.000, iar aproximativ 20 la sută dintre pacienţi, mai precis 12.860, au plătit la externare 10 lei, declara managerul spitalului, prof. dr. Cătălin Cârstoiu.
Din totalul celor 20.000 de pacienţi internaţi la Spitalul "Sfânta Maria", 4.000 au achitat la externare câte 10 lei, iar bugetul unităţii sanitare a crescut astfel cu 40.000 de lei.
La Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", din 1 aprilie şi până la 30 noiembrie au fost externaţi 16.071 pacienţi, dintre care 8.263 au fost urgenţe, de la care nu este percepută coplata. Din totalul pacienţilor care nu au reprezentat urgenţe, plătitori au fost 4.554, Spitalul "Bagdasar-Arseni" încasând din coplată 45.540 de lei. Acestei sume i s-au adăugat însă 100.000 de lei obţinuţi de spital din venituri proprii, respectiv din internarea pacienţilor, la cerere, în rezervele confort sporit.
"Din 28 octombrie şi până în prezent, spitalul a încasat, prin internarea în rezervele confort sporit din noul pavilion, 100.000 de lei bani, care, împreună cu suma din coplată, sunt folosiţi pentru achiziţia de medicamente şi materiale sanitare", declara managerul unităţii sanitare, dr. Anca Buliman.
La Institutul Clinic Fundeni, valoarea coplăţii a fost de 220.000 lei, după ce 22.000 de bolnavi dintre cei aproximativ 40.000 internaţi în intervalul aprilie-decembrie au plătit la externare 10 lei, spunea managerul unităţii, dr. Carmen Orban.
Potrivit managerului de la Fundeni, banii încasaţi nu au fost cheltuiţi, ci sunt păstraţi pentru investiţii în aparatură.
Coplata nu se plăteşte pentru urgenţe, internările pacienţilor cu boli cronice, a căror patologie necesită spitalizări multiple, şi nici de către pacienţii în vârstă de până la 18 ani, gravide, lăuze, pensionari cu venituri sub 740 de lei şi persoanele cu handicap.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spunea, în aprilie, că speră ca "această coplată modestă" să fie înţeleasă în scopul descurajării internărilor fictive, care consumă bani "fără niciun fel de raţiune medicală, ci mercantilă".
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Citește și: Coplata de 10 lei la externare a adus spitalelor bucureştene între 40.000 şi 220.000 de lei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe