Nicolăescu: Zentiva reia producţia de Distonocalm în luna ianuarie
Compania farmaceutică Zentiva va relua producerea medicamentului Distonocalm, astfel încât acesta va fi pus în vânzare în farmacii începând cu luna ianuarie a anului viitor, dar la un preţ aproape dublu decât cel la care a fost vândut până acum, susţine ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu..
Nicolăescu: Zentiva reia producţia de Distonocalm în luna ianuarie
Nicolăescu a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, reprezentanţii comisiei speciale numită în urmă cu o săptămână şi formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) a reuşit joi seara semnarea unui protocol cu compania Zentiva, producătorul Distonocalmului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Se vor rezolva anumite probleme de natură tehnologică. Ministerul rezolvă problemele de natură de preţ şi, începând cu luna ianuarie 2008, se reia vânzarea prin farmacii a Distonocalmului", a spus ministrul Sănătăţii Publice.
Potrivit acestuia, preţul de vânzare va fi, probabil, dublu decât în prezent, "dar ţinând cont că este un preţ mic, nu este semnificativ". "Azi se vindea cu 1,5 lei, va fi de 3 lei", a precizat Nicolăescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Prin protocol, Zentiva se obligă să reia producţia de Distonocalm începând cu data aprobării de către Agenţia Naţională a Medicamentului a cererii de autorizare de punere în piaţă depusă de companie, dar nu mai târziu de 15 noiembrie 2007.
"În două săptămâni ANM va trebui să elibereze autorizaţia de punere pe piaţă la cererea Zentiva. Zentiva se obligă să optimizeze procesul de fabricaţie, a metodologiei de control pentru unele ingrediente din compoziţia Distonocalmului şi să completeze documentaţia clinică pivind eficacitatea medicamentului", a spus Nicolăescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO