Nicolai: Deciziile privind Roşia Montană se iau în România, nu la Bruxelles
Eurodeputata PNL, Norica Nicolai, consideră că deciziile cu privire la realizarea proiectului Roşia Montana se iau în România şi nu la Bruxelles, ea adăugând însă că salută orice dezbatere publică ce are ca obiect o informare corectă şi completă a opiniei publice.
Nicolai: Deciziile privind Roşia Montană se iau în România, nu la Bruxelles (Imagine: Ştefan Micsik/Mediafax Foto)
Nicolai s-a referit la seminarul organizat de eurodeputata Adina Vălean, care a avut ca studiu de caz proiectul "Roşia Montană".
Eurodeputata Norica Nicolai apreciază că parlamentarii europeni, lucrând în Comisii de specialitate, au dreptul să organizeze evenimente pe domenii relevante de activitate, iar preocupările legate de minerit sunt în vizorul comisiei de Industrie şi Energie din Parlamentul European.
Ea a spus că în acest context a avut loc o dezbatere la Bruxelles cu tema "A face din Europa un lider în exploatarea responsabilă şi şi sustenabilă" şi în subsidiar proiectul Roşia Montana, care figurează ca subiect pe agenda publică din România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
"Doresc să precizez că deciziile cu privire la realizarea proiectului Roşia Montană se iau în România şi nu la Bruxelles. Totodată, salut orice dezbatere publică ce are ca obiect o informare corectă şi completă a opiniei publice", se arată într-o declaraţie semnată de Norica Nicolai.
"În calitate de vicepreşedinte al PNL şi lider al delegaţiei liberale din Parlamentul European, salut orice dezbatere pe orice temă de interes public, oricât ar fi ea de controversată şi cred în diversitatea opiniilor ca singura sursă a găsirii unor soluţii coerente şi benefice pentru fiecare individual şi pentru comunităţi în general. Din acest punct de vedere, diversitatea opiniilor exprimate, a argumentelor cu care au fost susţinute sunt un bun câştigat al întâlnirii de astăzi din Parlamentul European", se mai arată în declaraţia Noricăi Nicolai.
Eurodeputata liberală Adina Vălean a apreciat, marţi, că Roşia Montană este "cel mai nou (proiect din România, n.red.) pentru că, aşa cum arată experţii, respectă standardele înalte de tehnologie şi de mediu" şi "cel mai vechi pentru că trenează pe hârtie de 12 ani".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO