Romanian International University Fair (RIUF) este organizat pe 15 şi 16 martie, la Teatrul Naţional Bucureşti, însă evenimentul va avea şi două ediţii regionale în Timişoara şi în Iaşi.
Tinerii români interesaţi să urmeze studii universitare şi post-universitare în străinătate pot veni la târgul deschis în fiecare din cele două zile între orele 10:00-18:00. Peste o sută de instituţii educaţionale internaţionale oferă tinerilor români acces la programe de studii universitare, masterat şi doctorat sau programe de MBA.
La târg vor mai fi prezente şi instituţii de învăţămnt ce oferă materiale şi servicii de consiliere, centre culturale şi de informare care reprezintă sisteme educaţionale internaţionale, organizaţii ce oferă programe de burse pentru studii universitare şi post-universitare sau şcoli ce oferă cursuri de limbi străine.
La târg vor fi organizate şi seminarii, prezentări, sesiuni de informare, conferinţe sau dezbateri, la care vor participa tineri români studenţi şi absolvenţi ai unor instituţii internaţionale de prestigiu. Aici tinerii află cum se aplică la un program internaţional, cum se pregăteşte un dosar de admitere, cum este viaţa ca student în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa sau Germania.
"Ca noutate în 2008, prin EDMUNDO – Serviciul de consiliere pentru studii în străinătate, prezentăm tinerilor români o gamă largă de soluţii de finanţare – programe ce acoperă integral sau aproape integral costurile de şcolarizare, burse ce acoperă până la 40-60 la sută din costurile de casă şi masă, acces pe piaţa de muncă şi joburi part-time în ţările respective”, a declarat coordonatorul evenimentului, Alexandru Ghiţă.
Două astfel de târguri, deşi mai mici ca avengură, vor fi organizate la Timişoara pe 19 martie şi la Iaşi pe 21 martie.
Anul trecut la RIUF au fost prezenţi 121 de expozanţi din 20 de ţări, târg vizitat de peste 9.500 de persoane.