- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (11.03.2014, 20:32)
- Eliana Radulescu
Nicula: Analizăm peste două săptămâni rapoartele CSA, ANVM, CSSPP
Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, Cosmin Nicula, a declarat, marţi, că membrii Comisiei vor analiza peste două săptămâni "rapoartele de activitate ale CSA, Pensiilor Private şi CNVM", în cadrul anchetei privind activitatea ASF.
Urmărește
136 afișări
Cosmin Nicula (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
El a făcut aceste declaraţii după audierea în comisie a preşedintelui interimar al ASF, Daniel Dăianu.
Nicula a spus că Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 93/2012, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Potrivit acestuia, analiza rapoartelor va avea loc în 25 martie. "Le-am solicitat directivele europene care au stat la baza unor amendamente neacceptate de comisia noastră pentru Ordonanţa 93 şi Ordonanţa 55",a spus Nicula.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
-
Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Potrivit afirmaţiilor sale, membrii Comisiei senatoriale îi vor audia, în continuare, pe membrii neexecutivi ai ASF.
Întrebat dacă fostul preşedinte ASF, Dan-Radu Ruşanu, a returnat primele primite, senatorul a răspuns: "Nu. Nu a făcut dovada faptului că a dat banii".
Acesta a menţionat că, din câte cunoaşte, membrii neexecutivi ai ASF nu au luat prime. "Mi se pare absolut aberant să avem astfel de prime, mi se pare absolut aberant să avem astfel de salarii în România de astăzi", a comentat Nicula.
Citește pe alephnews.ro: Trump îl amenință pe Putin: „O putem rezolva pe calea ușoară … sau pe cea grea”. Cum vrea președintele să oprească războiul din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe