- Home
- Social
- CONSTANŢA, (09.09.2019, 16:13)
- Departamentul Corespondenţi
Nicuşor Constantinescu, citat luni la DNA Constanţa. Fostul preşedinte al CJ este cercetat într-un nou dosar pentru abuz în serviciu
Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale faţă de Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al CJ Constanţa, într-un dosar în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi acordat finanţări nerambursabile unei asociaţii sportive în valoare de două milioane de lei.
Urmărește
469 afișări
Nicuşor Constantinescu, cercetat de DNA într-un nou dosar pentru abuz în serviciu
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Serviciul Teritorial Constanţa au dispus începerea urmăririi penale faţă de o persoană care a deţinut o funcţie de conducere în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Potrivit unor surse din cadrul DNA, este vorba de fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care a fost citat luni la DNA.
Potrivit comunicatului DNA, acesta este cercetat pentru abuz în serviciu, după ce, încălcând legea achiziţiilor publice, ar fi acordat unei asociaţii sportive finanţări nerambursabile de două milioane de lei.
„În perioada 2011-2014, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (privind bugetul propriu al judeţului) care decurgeau din funcţia publică deţinută, persoana respectivă a îndeplinit, prin încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, mai multe acte legate de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor privind acordarea finanţării nerambursabile din fonduri publice în favoarea unei asociaţii sportive din judeţul Constanţa”, se arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LinkedIn Premium e acuzat că a partajat mesaje cu terți pentru a antrena modele de Inteligență Artificială. Cum se apără compania
-
Călin Georgescu: „Se discută ca, în cazul în care aş fi oprit, aş putea să iau legătura cu cineva din zona suveranistă şi să devin prim-ministru”
-
Daniel Fenechiu: Exclus ca Ilie Bolojan să dea înapoi în privinţa concedierilor
-
Trump va susţine un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs ajunge la 2.000.000 lei în dauna bugetului judeţului Constanţa.
Procurorii mai spun că suspectului i s-a adus la cunoştinţă începerea urmărării penale în acest dosar.
De altfel, Nicuşor Constantinescu a fost citat luni la DNA Constanţa.
La ieşire, fostul preşedinte al CJ Constanţa, întrebat ce s-a întâmplat în faţa procurorilor, a spus că este vorba despre „ilegalităţi şi abuzuri”, precizând că i-a fost instrumentat un nou dosar de cercetare penală.
„Ce vedeţi că se întâmplă: ilegalităţi şi abuzuri ale DNA şi SRI Constanţa. Au adus avocat din oficiu, care nu ştie dosarul, deşi eu am avocat ales, care a fost acum două săptămâni aici (la sediul DNA – n.r.), în alea două dosare cu Herghelia de la Mangalia şi despre Tel Drum. (…) Am un alt dosar, pe care l-a scos domnul Bodean (procurorul DNA care i-a instrumentat cele mai multe dintre dosare – n.r.) şi SRI-ul acum, în campania electorală”, a spus Nicuşor Constantinescu la urcarea în duba care l-a transportat înapoi la Penitenciar.
Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă unde execută, din 2016, o condamnare la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, primită în dosarul Centrului Militar Zonal. De asemenea, în luna februarie a acestui an el a primit o a doua condamnare definitivă, tot de cinci ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa.
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump face schimbări în lume în a treia zi de mandat. Țările UE ar putea fi supuse unor tarife vamale din partea SUA
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Poliţist înjunghiat, în timp ce îşi ţinea propriul copil în braţe. Bărbatul intervenise pentru a calma un conflict
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cel mai mare iceberg din lume, A23a, se deplasează spre insula britanică Georgia de Sud. Cât de gravă este situația
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe