- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
NINSOARE ÎN ROMÂNIA: Lista drumurilor naţionale închise. 413 trenuri sunt anulate. Stare de alertă în patru localităţi din judeţul Buzău
Zeci de drumuri naţionale sunt închise, marţi, din cauza zăpezii, cele mai afectate fiind judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa şi Vrancea. De asemenea, 413 trenuri sunt anulate şi s-a instituit stare de alertă în patru localităţi izolate din judeţul Buzău.
NINSOARE ÎN ROMÂNIA: Autostrada A2 şi toate drumurile naţionale din Brăila, Buzău, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa, Vrancea, închise (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)
UPDATE 18:00 - Autostrada A2 a fost redeschisă între Lehliu şi Drajna, tronsonul Drajna - Feteşti şi alte 25 de drumuri naţionale sunt în continuare închise, iar pe alte 16 drumuri sunt restricţii pentru traficul greu.
UPDATE 17:00 - Autorităţile din Buzău au instituit starea de alertă şi în localitatea Valea Râmnicului, unde aproximativ o mie de oameni sunt izolaţi de mai multe zile în două cătune, cu locuinţele acoperite de nămeţi de până la cinci metri, mulţi dintre ei fără alimente şi apă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
UPDATE 16:58 - Un număr de 37 localităţi din judeţul Vaslui sunt izolate, marţi, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului din ultimele 48 de ore, cea mai afectată fiind zona de sud a judeţului, unde toate drumurile naţionale şi judeţene sunt blocate.
UPDATE 14:45 - Circa 30 de drumuri naţionale rămân închise, pe alte aproape 20 de şosele se circulă cu restricţii de tonaj, marţi după amiaza, şi peste 400 de trenuri au fost anulate, din cauza condiţiilor meteo, au anunţat autorităţile.
Astfel, 32 de drumuri naţionale sunt blocate, precum şi A2 pe tronsonul Lehliu -Feteşti.
Compania de Drumuri a permis reluarea traficului pe DN7 - Valea Oltului, DN6 Drobeta Turnu Severin - Orşova, DN2 Bucureşti-Urziceni, DN2A Slobozia-Constanţa, DN 3 Bucureşti-Lehliu, DN 3A, A2 pe sectorul Cernavodă - Constanţa, DN2, DN1 între Braşov şi Bucureşti şi DN1A Ploieşti - Braşov.
Un număr de 413 trenuri au fost anulate, iar opt secţii feroviare sunt închise, dintre care una începând de marţi - Caracal-Corabia. Pe alte 13 secţii se circulă cu restricţii.
UPDATE 14:15 - Aproximativ 40 de mineri din Roşia Montană, membri ai Sindicatului Viitorul Mineritului, vor participa, în următoarele zile, la o acţiune de deszăpezire a unor sate din zona localităţii Râmnicu Sărat din judeţul Buzău.
UPDATE 13:30 - Minerii din Valea Jiului renunţă, pentru trei zile, adică de miercuri până vineri, la masa caldă pe care o primesc la intrarea în mină, iar cu banii care reprezintă contravaloarea acesteia vor cumpăra alimente pe care le vor trimite oamenilor din zonele izolate.
UPDATE 13:00 - Secretarul de stat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Mihai Capră, a declarat că 259 de localităţi şi 161 de drumuri judeţene sunt blocate, iar 31 de localităţi nu sunt alimentate cu energie electrică. Mihai Capră a declarat că 13 dintre aceste localităţi nealimentate cu energie electrică se află în judeţul Buzău. Pentru remedierea avariilor 107 echipe ale companiilor de electricitate acţionează în teren.
UPDATE 12:17 - Guvernul a decis, marţi, alocarea de ajutoare pentru judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi şi Vrancea, afectate de ninsori, constând în motorină, conserve şi apă minerală, urmând ca în perioada următoare să fie analizată posibilitatea alocării altor ajutoare pentru localităţile afectate de viscol.
UPDATE 12:05 - Circulaţia la frontiera Giurgiu, deschisă pentru toate categoriile de autovehicule
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteo, poate fi restricţionat traficul şi pe alte drumuri naţionale sau închise puncte de trecere a frontierei, decizii care urmează să fie anunţate de Comandamentul de Iarnă organizat la Ministerul Transporturilor.
Traficul rutier pentru categoriile de vehicule cu masă mai mare de 7,5 tone a fost restricţionat prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu de luni, ora 15.00.
UPDATE 11:55 - Circulaţia a fost reluată, marţi, la ora 10.30 pe zece drumuri naţionale, traficul rutier rămânând închis pe A2 Lehliu - Feteşti şi pe alte 37 de drumuri naţionale, potrivit CNADNR.
Circulaţia pe A1 Bucureşti - Piteşti a fost deschisă marţi, la ora 9.00, pentru toate categoriile de vehicule.
De la 10.30, traficul rutier a fost deschis pentru toate categoriile de vehicule pe zece drumuri naţionale, respectiv DN 31 Cuza Vodă - Olteniţa, DN 7 Nădlac - Vestem şi Râmnicu Vâlcea - Bucuresti, DN 1A Bucureşti - Ploieşti, DN 13 Târgu Mureş - Braşov, DN 79 Oradea - Arad, DN 76 Oradea - Deva, DN 3A Drajna - Feteşti, DN 3B Călăraşi - Feteşti - Vlădeni - intersecţie cu DN 2A, DN 1 Turda - Braşov şi DN 2L Tisiţa - Lepşa.
Potrivit CNADNR, pe DN 7 pe tronsonul Vestem - Râmnicu Vâlcea există în continuare riscul de închidere temporară din cauza avalanşelor (între kilometrii 198 - 207). Din acelaşi motiv DN
6 rămâne închis între Orşova şi Drobeta Turnu Severin (zona cu probleme între kilometrii 351 şi 358), iar DN 66 a fost închis între Meri şi Lainici.
Totodată, s-a închis circulaţia pe DN 2F Bacău - Vaslui, iar DN 29 Botoşani - Manoleasa a fost restricţionat pentru vehiculele cu masă totală maximă admisă peste 3,5 tone.
Rămân închise A2 Lehliu - Feteşti şi 37 de drumuri naţionale. Acestea sunt DN 1D Albeşti - Urziceni, DN 2B Buzău - Galaţi - frontiera cu Republica Moldova, DN 2C Costeşti - Slobozia, DN 2D Focşani - limita cu judeţul Covasna, DN 2M Focşani - Nereju, DN 2N Bogza - Jitia, DN 2R Jitia - Vintileasca, DN 21A Bărăganu - Ţăndărei, DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila, DN 22B Brăila - Galaţi, DN 23 Focşani - Brăila, DN 23A Gologanu - Ciorăşti, DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti, DN 24 Crasna - Tecuci - TişiŃţ, DN 24A Murgeni - Albiţa, DN 24B Albiţa-Crasna, DN 24D Bârlad - Cuca, DN 25 Tecuci - Şendreni, DN 25A Fundeni - Năneşti, DN 26 Galaţi - Oancea - Murgeni, DN 26A Oancea - frontieră cu Republica Moldova, DN 3 Ileana- Călăraşi, DN 3A Lehliu - Drajna, DN 31A Olteniţa - Mănăstirea, DN 41 Olteniţa - limita cu judeţul Giurgiu, DN 5A blocat în localitatea Izvoarele între km 22 si km 25, DN 5B Ghimpaţi - Giurgiu, DN 10 Buzău - Braşov, DN 11A Adjudu Vechi - Podu Turcului - Bârlad, DN 61 Ghimpaţi - Găeşti, DN 65A Roşiorii de Vede - Turnu Măgurele, DN 7 Vestem - Râmnicu Vâlcea, DN 6 Drobeta Turnu Severin - Orşova, DN 22D Măcin - Caugagia, DN 22 F Horia - Nălbant, DN 2F Bacău - Vaslui şi DN 66 Meri - Lainici.
Pe A2 tronsonul Feteşti-Cernavodă şi 17 drumuri naţionale sunt restricţii.
UPDATE 10:10 - Traficul pe aeroporturile Henri Coandă şi Băneasa se desfăşoară normal, marţi, pentru condiţiile meteorologice existente, nu sunt curse anulate, singurele întârzieri fiind înregistrate la o cursă de Munchen şi alta de Iaşi.
Din cauza operaţiunilor de degivrare, doar cursa de Munchen este întârziată pe Aeroportul Henri Coandă. Totodată, din cauza condiţiilor meteorologice existente pe aeroportul din Iaşi, cursa Bucureşti - iaşi este întârziată.
UPDATE 10:00 - 349 trenuri anulate, în zonele cu cod portocaliu se va menţine cel puţin un tren de călători
Liniile feroviare închise sunt Ploieşti - Urziceni, Bucureşti Sud - Olteniţa, Bucureşti Nord - Uziceni, Făurei - Buzău, Giurgiu Nord - Videle, Alexandria - Zimnicea şi Roşiori Est - Turnu Măgurele.
Pe alte 13 linii se circulă restricţionat din cauza ninsorii şi a viscolului. Cele 13 linii sunt pe rutele Buzău - Iaşi (prin Tecuci), Ciulniţa - Perişoru, Craiova Calafat - Piatra Olt, Tecuci - Lieşti, Tecuci - Mărăşeşti, Adjud - Buzău, Tecuci - Făurei, Făurei - Urziceni, Titu - Târgovişte, Bucureşti - Goleşti, Bucureşti - Videle, Giurgiu Nord - Grădiştea, Drăgăşani - Podu Olt.
Potrivit situaţiei prezentate pe sit-ul CFR, 349 de trenuri sunt anulate marţi dimineaţă.
Cinci trenuri au întârzieri mai mari de 60 de minute, acestea fiind 12793 Bucureşti - Iaşi, 7569 Tecuci - Galaţi, 401-2 Ungheni - Bucureşti, 402-1 Bucureşti - Ungheni, 1654 Vatra Dornei - Bucureşti.
CFR Călători roagă călătorii din zonele afectate de atenţionarea Cod portocaliu să călătorească, marţi, numai dacă este absolut necesar, deoarece în aceste zone sunt posibile anulări de trenuri, dar şi întârzieri mari generate de circulaţia în condiţii de iarnă, în spatele plugurilor de zăpadă.
UPDATE 09:55 - Stare de alertă în trei localităţi izolate din judeţul Buzău
Autorităţile au instituit stare de alertă, marţi dimineaţă, în localităţile buzoiene Bisoca, Puieşti şi Râmnicelu, grav afectate de ninsori şi viscol, unde toate căile de acces sunt blocate de nămeţi care ating câţiva metri.
În cele trei localităţi starea de alertă este valabilă până joi.
Potrivit prefectului judeţului Buzău, Paul Beganu, cererea autorităţilor locale a venit încă de luni, a fost analizată, ulterior fiind eliberat ordinul de instituire a stării de alertă până în 16 februarie.
Conform sursei citate, în acest interval primarii vor putea dispune o serie de măsuri precum mobilizarea oamenilor pentru deszăpezire. Practic, fiecare dintre cele trei localităţi va pune în practică în acest interval planul de măsuri specific fiecărei localităţi în parte, pentru astfel de situaţii.
UPDATE 09:50 - Circulaţia este întreruptă marţi dimineaţă pe Autostrada A2 - segmentul Bucureşti - Feteşti şi pe toate drumurile naţionale din judeţele Brăila (cinci artere), Buzău (şase artere), Călăraşi (7 artere), Galaţi (5 artere), Ialomiţa (8 artere) şi Vrancea (11 artere).
Din cauza zăpezii nu se circulă nici pe DN2D Ojdula - Tulnici (judeţul Covasna), DN10 Buzău - Întorsura Buzăului, DN5A Mironeşti - Teiuş (judeţul Giurgiu), DN5B Giurgiu - Ghimpaţi, DN41 Daia - Olteniţa, DN61 Ghimpaţi - Leţca Nouă, DN2 Bucureşti - Urziceni (judeţul Ilfov), DN3 Bucureşti - Călăraşi, DN4 Bucureşti - Olteniţa, DN6 Turnu Severin - Orşova (judeţul Mehedinţi), DN56 Vânători - Cuşmir, DN56C Vrata - Salcea, DN1B Ploieşti - Buzău (judeţul Prahova), DN1D Albeşti Paleologu - Urziceni, DN7 Veştem - Râmnicu Vâlcea (judeţul Sibiu), DN65A Putineiu - Turnu Măgurele (judeţul Teleorman), DN24B Albiţa - Crasna (judeţul Vaslui), DN24 Crasna - Bârlad - limita jud. Galaţi, DN26 Murgeni - limita jud. Galaţi, DN24A Murgeni - Huşi, DN11A Bârlad - Podu Turcului, DN7 Râmnicu Vâlcea - Veştem (judeţul Vâlcea).
Pe A1 Bucureşti - Piteşti traficul rutier este îngreunat, fiind restricţii pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Pe A2, tronsonul Feteşti - Cenravodă sunt restricţii pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Pe alte 24 de drumuri naţionale circulaţia este, de asemenea, îngreunată. Acestea sunt DN 1 (Braşov - Sibiu - Turda), DN 1 (Bucureşti - Braşov), DN 13 ( Braşov - Târgu Mureş), DN 1A Bucureşti - Săcele), DN 1B (Ploieşti - Mizil), DN 22 (Smârdan - Tulcea), DN 22A (Cataloi - Saraiu), DN 22C (Cernavodă- Basarabi), DN 22E (Garvan - I.C. Brătianu), DN 5 (Bucureşti - Giurgiu), DN 56C (Devesel - Bistret), DN 5C (Giurgiu - Zimnicea), DN 6 (Bucureşti - Timişoara), DN 65 (Lunca Corbului - Piteşti), DN 65A (Buzoeşti - Surduleşti), DN 66 (Filiaşi - Simeria), DN 7 (Bucureşti - Râmnicu Vâlcea), DN 7 (Vestem - Sibiu - Nădlac), DN 71 (Bâldana - Sinaia), DN 73 (Piteşti - Braşov), DN 73C (Curtea de Argeş - Câmpulung), DN 73C (Curtea de Argeş - Râmnicu Vâlcea), DN 76 (Deva - Oradea) şi DN 79 (Arad - Oradea).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO