NINSOARE la sfârşitul lunii martie în Predeal: Drumarii intervin cu utilaje şi material antiderapant | FOTO, VIDEO
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Elekes Robert, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în Predeal a început să ningă în jurul orei 9.30.
Mai multe utilaje de deszăpezire intervin pe DN1 şi DN73A, spre Râşnov.
„Stratul de zăpadă este de 2 – 3 centimetri, pe marginea drumului. Pe şosea nu s-a depus pentru că intervin mai multe utilaje de deszăpezire. Împrăştiem şi material antiderapant. Intervenim pe DN1 şi DN73A”, a declarat Elekes.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic Transilvania Sud, în Predeal va ninge până marţi seara, iar pentru miercuri sunt prognozate temperaturi de 2 grade Celsius.