Ninsori în zona de munte a judeţului Suceava, fără să fie înregistrate probleme în trafic

Stratul de zăpadă atinge câţiva centimetri în zona de munte a judeţului Suceava, unde ninge viscolit, sâmbătă dimineaţă, fără să fie înregistrate însă probleme în trafic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Ninsori în zona de munte a judeţului Suceava, fără să fie înregistrate probleme în trafic

Ninsori în zona de munte a judeţului Suceava, fără să fie înregistrate probleme în trafic (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Potrivit prefectului de Suceava, Ovidiu Doroftei, nu s-au înregistrat blocaje în trafic pe drumurile naţionale, dar Prefectura a avertizat atât primăriile, cât şi firmele care se ocupă de deszăpezire să fie pregătite să intervină dacă situaţia o va impune.

Prefectul a mai spus că sunt făcute controale privind modul în care sunt respectate măsurile din programul stabilit de Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost convocat, vineri, de prefect pentru a stabili măsurile care trebuie luate în condiţiile răcirii accentuate a vremii şi apariţiei ninsorilor şi viscolului.
Doroftei a precizat că este atent monitorizată asigurarea continuităţii în furnizarea energiei electrice pentru populaţie, iar echipele de intervenţie specializate sunt pregătite să acţioneze operativ pentru remedierea eventualelor avarii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici