Ninsori, vânt şi polei în Slovacia. MAE transmite atenţionare de călătorie
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Slovacia cu privire la faptul că se vor înregistra ninsori, rafale de vânt şi polei, în perioada 6 – 7 decembrie 2023, în jumătatea sudică a ţării şi capitala Bratislava, în conformitate cu datele transmise de către autorităţile locale.
Fenomenele prognozate se vor manifesta mai puternic în cursul zilei de joi, 7 decembrie 2023. Informaţii suplimentare pot fi consultate pe pagina de Internet: https://www.shmu.sk/sk/?page=987.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bratislava: +421220727147 şi +421220727447, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Bratislava: +421902411268.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://bratislava.mae.ro, https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.