Ninsorile şi viscolul au lăsat fără curent electric 69 de localităţi

Publicat: 05 12. 2007, 12:37
Actualizat: 05 11. 2012, 16:18

Potrivit sursei citate, avariile s-au înregistrat în infrastructura de distribuţie a filialei Muntenia Nord, la ora 11:00 fiind întreruptă furnizarea energiei electrice în 59 de localităţi din judeţul Galaţi şi în zece din Brăila.

Electrica SA a mobilizat 30 de echipe pentru intervenţia în zonele afectate, astfel că, în condiţiile în care vremea continuă să fie nefavorabilă, se lucrează la realimentarea cu energie electrică a localităţilor/cătunelor în care sunt semnalate întreruperi.

Specialiştii companiei lucrează pentru remedierea avariilor înregistrate la 275 de posturi de transformare şi pentru repunerea sub tensiune a zece linii electrice aeriene.

Dacă este necesar, în teren vor fi trimise echipe suplimentare, mobilizate din zonele în care nu sunt semnalate avarii sau situaţii deosebite.