Niţu: Lăsarea în nelucrare a unor cauze ale DNA poate produce suspiciuni
„Cauzele lăsate în nelucrare, chiar mărunte, devin pentru activitatea dumneavoastră o povară, vă distrag atenţia de la cauzele importante. Rezolvarea lor operativă duce, pe termen lung, la rezultate mai bune şi în ceea ce priveşte cauzele cu finalitate judiciară, chiar dacă aparenţa este alta”, a spus Tiberiu Niţu, la prezentarea raportului de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe 2013.
Procurorul general al României a subliniat faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie a funcţionat anul trecut cu o schemă de personal incompletă, însă a arătat că gradul de ocupare al posturilor de procurori a fost peste media totală a Ministerului Public.
„Mai mult, aţi beneficiat de sprijinul a mai mult de un lucrător pe poliţie pentru fiecare procuror, de un specialist la circa trei procurori şi de un grefier la un procuror, ceea ce este foarte departe de situaţia din celelalte structuri ale Ministerului Public”, a precizat Tiberiu Niţu.
Procurorul general a mai spus că bugetul alocat DNA în 2013 a reprezentat aproximativ 11 la sută din totalul distribuit la nivelul Ministerului Public.
„Este adevărat că bugetul pentru anul 2013 a fost unul de criză, dar din totalul de 762 de milioane de lei alocate Ministerului Public, Direcţia a beneficiat de 86 de milioane, adică 11,4 la sută din totalul sumei, în condiţiile în care în cadrul structurii îşi desfăşoară activitatea cinci la sută din procurorii Ministerului Public”, a adăugat Niţu.