Ofiţerii l-au prins pe N.G. (54 de ani), din comuna Iveşti, joi, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
Pe numele bărbatului, autorităţile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare pentru furt pe teritoriul acestui stat, în perioada septembrieă-decembrie 2010.
Bărbatul a furat din societăţi comerciale şi autoturisme, prejudiciul cauzat fiind de 50.000 de euro.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au emis pe numele lui N. G. ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar vineri bărbatul a fost prezentat la Curtea de Apel Iaşi cu propunere de arestare preventivă.
Instanţa a admis propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă pentru cinci zile a vasluianului.