- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nivelul maxim al Dunării, respectiv 677 de centimetri, va fi atins la Galaţi sâmbătă
Nivelul maxim al Dunării va fi atins la Galaţi sâmbătă, respectiv 677 de centimetri, în creştere cu opt centimetri faţă de joi şi cu 15 centimetri peste cota istorică din 2006, informează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR).
Nivelul maxim al Dunării, respectiv 677 de centimetri, va fi atins la Galaţi sâmbătă (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)
Dunărea are, joi, la intrarea în ţară, un debit de 10.500 mc/s, fiind în scădere, comparativ cu maximul atins de 13.300 mc/s (al doilea debit maxim atins pe Dunăre în ultima perioadă), dar peste media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s).
Viitura de pe Siret a fost atenuată prin salba de lacuri, deţinute de SC Hidroelectrica SA, debitul evacuat din acumularea Movileni fiind redus în acest moment la 1.050 mc/s. Atenuarea viiturii de pe Siret este resimţită la Şendreni, unde nivelul Siretului a scăzut în ultimele 24 de ore cu 30 de centimetri, fiind la un nivel de 614 centimetri, cu 15 centimetri peste cota de inundaţie. De asemenea, Siretul, la Lungoci, a înregistrat în ultimele 24 de ore o scădere semnificativă, cu un nivel de 442 de centimetri, adică sub cota de atenţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Unda de viitură se propagă pe sectorul Călăraşi-Tulcea, unde nivelele Dunării sunt într-o uşoara creştere. În ultimele 24 de ore, Dunărea, la Brăila, a înregistrat o scădere cu patru centimetri (un nivel de 705 centimetri (+45 centimetri peste cota de pericol), iar la Galaţi o scădere cu trei centimetri (scădere datorată reducerii debitelor de pe Siret), cu un nivel de 669 de centrimetri (28 centimetri sub cota de pericol), la Feteşti, Dunărea are un nivel de 755 de centimetri, fiind în scădere cu un centimetru, cu 45 peste cota de pericol.
Dunărea depăşeşte, joi, cotele istorice din anul 2006 în trei secţiuni: Brăila cu 16 centimetri, Galaţi cu 16 centimetri şi Feteşti cu 35 de centimetri.
Conform prognozelor INHGA, Dunărea va atinge nivelul maxim la Galaţi, sâmbătă, unde, ţinând cont de scăderea debitului râului Siret, va atinge un nivel maxim de 677 de centimetri (în creştere cu opt centimetri faţă de cel de joi), fiind cu 15 centimetri peste cota istorică înregistrată în anul 2006.
Ca urmare a precipitaţiilor căzute în zona Moldovei, debitele şi nivelurile pe râurile Siret, Suceava şi Bistriţa au înregistrat o uşoară creştere.
De asemenea, pe râul Prut vor fi depăşite cotele de pericol (echivalent cu faza III zona indiguită) la staţiile Stânca Aval (cu 8 centimetri), judeţul Botoşani, Ungheni (cu 12 centimetri), Prisăcani (cu 72 de centimetri), judeţul Iaşi, Falciu (cu 30 de centimetri), judeţul Vaslui, Siviţa (cu 5 centimetri), judeţul Galaţi.
Ca urmare a prognozelor INHGA, specialiştii Apelor Române au redus debitul evacuat din acumularea Stânca-Costeşti la 700 mc/s. Până acum, în acumularea Stânca-Costeşti, au fost atenuate 460.000.000 mc de apă, reprezentând atenuarea a trei viituri cu debite maxime de 1.750 mc/s, 2.020 mc/s şi 2.170 mc/s, în condiţiile în care debitele maxime evacuate din acumulare au fost de 850 mc/s.
Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, se aşteaptă în continuare creşteri importante de niveluri şi debite pe râul Prut.
Presiunea apei asupra digurilor se va menţine o lungă perioadă de timp, putând apărea evenimente neprevăzute. De aceea, ANAR reia recomandările către populaţie să se conformeze întrutotul indicaţiilor reprezentanţilor ISU, Jandarmeriei şi Armatei, întrucat viaţa oamenilor trebuie cu prioritate să fie protejată.
Toate zonele avertizate trebuie să fie în continuare în stare de alertă maximă şi vigilentă. De asemenea, specialiştii Apelor Romane fac un apel către autorităţile locale şi echipele de voluntari să acorde sprijin în continuare în operaţiunile de supraînălţare a digurilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea Crângan, pentru secţiunea Galaţi, potrivit ultimei prognoze, Dunărea va atinge în 10 iulie maximul de 677 de centimetri, cu un debit de 16.074 mc/s. Astfel, ultima prognoză arată şi mai puţin decât se aştepta, în ultimele zile, să se atingă sâmbătă la Galaţi, şi anume 682 de centimetri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO