La ora transmiterii ştirii, la sediul Poliţiei Capitalei este audiat un alt participant la conflictul din 20 august, în urma căruia un suporter dinamovist, în vârstă de 18 ani, şi-a pierdut viaţa.
Procurorii criminalişti din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti îl audiază pe un alt suporter, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de tâlhărie.
Bărbatul ar fi încercat să smulgă fularul cu inscripţia clubului de fotbal unui alt fan, lucru ce a dus la scandalul în urma căruia Adrian Daniel Matei a murit.
Cel care l-ar fi omorât pe tânărul suporter dinamovist în vârstă de 18 ani din Capitală după meciul dintre Dinamo şi Steaua Bucureşti a fost arestat preventiv, vineri.
În timpul audierilor, Alexandru Badea, în vârstă de 25 de ani, a recunoscut că a avut un conflict cu suporterul dinamovist şi că l-a lovit cu un baston telescopic în cap, au confirmat surse apropiate anchetei pentru MEDIAFAX. După audieri, Alexandru Badea a fost condus de o echipă de poliţişti de la Serviciul Omoruri pentru recunoaştere în locul unde s-a petrecut agresiunea, intersecţia bulverdelor Constantin Brâncuşi şi Nicolae Grigorescu din sectorul 3 al Capitalei.
„În fapt, acestuia i s-a reţinut că a lovit victima cu un obiect contondent la nivelul capului iar ca urmare a leziunilor suferite aceasta a decedat pe 24 august anul curent, la Spitalul Sfântul Pantelimon. Incidentul s-a produs pe fondul unei rivalităţi între suporterii a două echipe de fotbal din Bucureşti.”, a declarat Adrian Obadă, subcomisar la Poliţia Capitalei -Serviciul Omoruri.
Bărbatul este agent de pază şi locuieşte în zona unde a avut loc bătaia, potrivit surselor apropiate anchetei.
Un suporter în vârstă de 18 de ani al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti a fost ucis după derby-ul cu Steaua Bucureşti, de sâmbătă, din etapa a 5-a din Liga 1. Adrian Daniel Matei, din Bucureşti, şi-a pierdut viaţa, miercuri, la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală, acolo unde se afla în comă. El era jucător de hochei pe iarbă la echipa CS Antilopa şi elev în clasa a 12-a la Liceul Anghel Saligny.
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, suporter din galeria echipei de fotbal Steaua Bucureşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri, fiind implicat în scandalul în urma căruia un suporter dinamovist a fost ucis, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Andrei Ionuţ Pătraşcu a fost chemat la audieri, la sediul Poliţiei Capitalei, miercuri dimineaţă, fiind pus sub urmărire penală pentru acuzaţia de tentativă la tâlhărie, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Aceleaşi surse precizează că procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care instrumentează dosarul, a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore asupra tânărului de 26 de ani.
La ora transmiterii acestei ştiri, tânărul se află în sediul Poliţiei Capitalei, urmând să fie condus la Centrul de Reţinere şi Arest preventiv.
Sursele citate susţin că în seara incidentului tânărul reţinut miercuri ar fi încercat să smulgă fularul cu inscripţia clublui de fotbal Dinamo de la un fan, lucru care a condus apoi la scandalul în urma căruia Adrian Daniel Matei a murit.
Cel care l-ar fi omorât pe tânărul suporter dinamovist în vârstă de 18 ani din Capitală după meciul dintre Dinamo şi Steaua Bucureşti a fost arestat preventiv, vineri.