- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.09.2014, 10:18)
- Elvira Gheorghita
Noi date despre starea răniţilor din accidentul din Bulgaria: Trei din cele 16 persoane care au ajuns la SUUB au fost internate
Starea celor şase răniţi internaţi la Spitalul Floreasca după accidentul din Bulgaria este stabilă, unul dintre aceştia fiind operat, iar trei dintre cele 16 persoane care au ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost internate, două dintre acestea urmând să fie externate luni.
Urmărește
343 afișări
Noi date despre starea răniţilor din accidentul din Bulgaria: Trei din cele 16 persoane care au ajuns la SUUB au fost internate
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Leonard Grecescu, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că dintre cele 16 persoane rănite uşor în accidentul rutier din Bulgaria care au ajuns la unitatea sanitară pentru investigaţii, trei au fost internate, dintre care două au rămas doar 24 de ore, pentru supraveghere şi vor fi externate luni.
Leonard Grecescu a precizat că şi celelalte 13 persoane aveau răni uşoare, cum ar fi zgârieturi, vânătăi, însă în cazul acestora nu a fost necesară spitalizarea, fiind lăsate să plece acasă. Medicul a precizat că unele dintre aceste persoane nu au dorit să rămână sub supraveghere medicală 24 de ore.
Alţi şase răniţi în accidentul din Bulgaria - doi bărbaţi şi patru femei - sunt internaţi la Spitalul Floreasca din Capitală. Aceştia au fost aduşi din Bulgaria cu elicoptere, întrucât aveau traumatisme şi fracturi, fiind transportaţi la Bucureşti după ce au fost stabilizaţi la un spital din Veliko Târnovo.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că una dintre femeile rănite în accidentul din Bulgaria a fost operată duminică seară, pentru o fractură la un picior, în cazul celorlalţi cinci nefiind decise deocamdată intervenţii chirurgicale.
Opriţa a spus că starea celor şase pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca după accidentul din Bulgaria este stabilă, toţi fiind conştienţi. Aceştia vor fi din nou investigaţi luni, iar medicii vor decide dacă sunt necesare alte intervenţii chirurgicale sau dacă aceştia vor urma doar tratamente de recuperare.
Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 05.00, când un autocar cu turişti care venea spre România din Turcia, de la Kuşadasi, s-a răsturnat în Pasul Republika din Bulgaria, între localităţile Gurkovo şi Veliko Târnovo - zonă muntoasă din ţara vecină. În autocar se aflau 27 de români - 25 de pasageri şi doi şoferi.
În urma accidentului, un român a murit, şase au fost răniţi grav, iar alţii au suferit răni uşoare. Conform agenţiei Focus, persoana decedată în accident avea 27 de ani.
Răniţii au fost transportaţi iniţial la un spital din Veliko Târnovo, unde doi dintre ei au fost operaţi. Ulterior, şase răniţi grav au fost transportaţi în Bucureşti cu elicoptere, aceştia fiind internaţi la spitalele Floreasca şi Universitar.
Celelalte persoane care se aflau în autocarul implicat în accident au fost aduse în ţară cu un alt autocar, pus la dispoziţie de firma transportatoare. După ce au ajuns în ţară, 16 dintre acestea au mers la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, din primele informaţii furnizate de autorităţile bulgare, autocarul nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi, într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat.
Autocarul era condus de un român în vârstă de 44 de ani, care nu consumase alcool, după cum au comunicat tot autorităţile bulgare. El a fost testat şi în ce priveşte consumul de alte substanţe interzise.
MAI a precizat că Poliţia Română a efectuat primele verificări în ţară privind firma transportatoare, şoferii şi autocarul din accidentul produs în Bulgaria, nefiind evidenţiate probleme din punct de vedere al avizelor şi atestatelor prevăzute de legislaţia română în materie.
Autocarul răsturnat în Bulgaria avea doi şoferi, care, date fiind distanţele lungi de parcurs, conduceau cu schimbul. Vehiculul aparţine firmei Camira Eurotrans, ce are ca obiect de activitate transportul terestru de călători.
În iunie 2013, un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite.
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Citește și: Accidentul din Bulgaria - MAI: Firma de transport, autocarul şi şoferii, fără probleme la avize şi atestate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe