- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Noi numere de telefon cu caracter social, 116006 şi 116117, deschise spre alocare de către ANCOM
Furnizorii de servicii de comunicaţii destinate publicului pot solicita autorităţii de reglementare, începând de miercuri, 14 aprilie, alocarea unuia dintre cele două noi numere disponibile pentru servicii cu caracter social, respectiv 116006 şi 116117.
Noi numere de telefon cu caracter social, 116006 şi 116117, deschise spre alocare de către ANCOM (Imagine: Andrei Michailov/Mediafax Foto)
Data până la care pot fi transmise cereri de acordare a acestor numere în prima etapă de alocare este 14 mai, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Prin intermediul numărului 116006 se va putea furniza un serviciu de tip "linie de asistenţă telefonică pentru victimele infracţiunilor".
"Serviciul trebuie să ofere victimelor infracţiunilor posibilitatea de a primi asistenţă psihologică în astfel de situaţii, informaţii în legătură cu drepturile lor şi cu modalităţile de exercitare a acestor drepturi, precum şi îndrumare către instituţiile care le pot sprijini. În special, serviciul trebuie să asigure informaţii despre poliţia locală şi procedurile judiciare penale, precum şi despre aspecte legate de despăgubiri şi asigurări", se precizează în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Preşedinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot şi pune ştampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăţi că exişti
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
-
Alegeri prezidenţiale 2024, primul tur. Unde se pune ştampila şi cum arată buletinul de vot
Numărul 116117 va putea fi utilizat pentru "servicii medicale telefonice ce nu intră în categoria cazurilor de urgenţă".
Serviciul va direcţiona apelurile către serviciile medicale adecvate pentru probleme urgente, dar care nu pun în pericol viaţa, în special, dar nu exclusiv, în afara programului normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal şi în timpul sărbătorilor legale.
Numărul 116117 va pune apelanţii în legătură cu o persoană responsabilă de preluarea apelurilor care deţine experienţa şi competenţa necesare sau îi poate pune direct în legătură cu un cadru medical calificat.
Aceste două numere, ca toate numerele naţionale scurte de forma 116(xyz) vor fi numere cu acces gratuit pentru cei care le apelează.
În cazul în care ANCOM va primi până la data de 14 mai mai multe cereri pentru acelaşi număr, alocarea se va face pe baza unei grile de punctaj care evaluează capacitatea furnizorului de servicii armonizate cu caracter social de a asigura implementarea serviciului pentru care este alocat numărul, soluţia tehnică folosită pentru implementarea numărului, gradul potenţial de accesibilitate a serviciului armonizat cu caracter social, precum şi experienţa solicitanţilor în implementarea numerelor naţionale scurte şi termenul de activare a numărului.
Numerele de forma 116(xyz) sunt rezervate la nivel european pentru servicii cu caracter social şi se alocă în toate ţările membre ale Uniunii Europene pentru aceleaşi tipuri de servicii.
În prezent, în România sunt utilizate numerele 116000 pentru serviciul de tip "linii telefonice de urgenţă pentru copii dispăruţi" de către FOCUS - Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual şi 116111 pentru un serviciu "de asistenţă telefonică pentru copii", furnizat de Asociaţia "Telefonul Copilului".
ANCOM a mai deschis spre alocare numărul 116123 pentru servicii de tip "linii de asistenţă telefonică care oferă sprijin emoţional", însă acesta nu a fost solicitat de niciun furnizor până în prezent.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO