- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.04.2013, 20:27)
- Laura Mitran
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Noi propuneri privind CODUL RUTIER: Totul despre noile amenzi şi maşinile înmatriculate în alte state
Şoferii care conduc băuţi, nu acordă prioritate pietonilor sau depăşesc viteza regulamentară cu peste 60 de kilometri pe oră vor avea permisele suspendate timp de 120 de zile şi vor plăti amenzile maxime, de la 1.575 la 7.500 de lei, potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de MAI.
Urmărește
6014 afișări
Noi propuneri de modificare a Codului rutier: Amenzi de până la 7.500 de lei pentru depăşirea vitezei regulamentare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Proiectul de lege pentru pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier) a fost lansat marţi în dezbatere publică, pentru 10 zile, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Amenzile maxime prevăzute în ordonanţă, în clasa a V-a de sancţiuni, de la 21 la 100 de puncte-amendă (1.575 - 7.500 de lei), care în prezent se aplică numai persoanelor juridice ar urma să fie aplicate şi şoferilor care conduc având o alcoolemie de sub 0,8 grame/ litru, nu acordă prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversare sau depăşesc limita maximă de viteză pentru sectorul respectiv de drum şi categoria de vehicul căreia i se aplică cu peste 60 de kilometri pe oră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Neacordarea priorităţii pietonilor se pedepseşte în prezent cu amendă din clasa a II-a de sancţiuni, în valoare de 300 sau 375 de lei, şi cu suspendarea permisului timp de 30 de zile, iar condusul sub influenţa băuturilor alcoolice cu amendă din clasa a IV-a de sancţiuni, cuprinsă între 675 si 1.500 de lei, şi suspendarea permisului pentru 90 de zile, astfel sancţionându-se şi depăşirea limitei maxime de viteză cu peste 50 de kilometri pe oră, pragul de 60 de kilometri nefigurând în actualul Cod rutier.
Proiectul de modificare a Codului rutier prevede şi noi termene pentru suspendarea dreptului de a conduce - respectiv o perioadă de 120 de zile când fapta şoferului a fost urmărită ca infracţiune, dar s-a dispus aplicarea unei sancţiuni administrative, şi de 180 de zile, în cazul unui accident de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane prin încălcarea unei reguli de circulaţie care se sancţiona prin suspendarea dreptului de a conduce şi în cazul în care fapta nu e urmărită ca infracţiune.
Proiectul de lege mai prevede şi că şoferii amendaţi care nu achită valoarea sancţiunii, în termen de 90 de zile, vor avea permisele suspendate până fac dovada plăţii, prevedere inclusă şi într-un proiect de ordonanţă de urgenţă lansat în dezbatere publică pe 22 februarie pe site-ul MAI.
Chiar dacă şoferul sancţionat face plângere în instanţă, amenda nu se suspendă până la emiterea unei decizii. Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Plângerea depusă suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare, precum suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, se arată într-un comunicat al MAI.
În prezent, maxim 35 la sută dintre amenzile aplicate în trafic sunt plătite de contravenienţi, în condiţiile în care doar până la doi la sută dintre ele sunt contestate în instanţă, declara în 22 februarie, pentru MEDIAFAX, comisarul-şef Florin Catană, de la Direcţia Rutieră a Poliţiei Române.
Ca şi proiectul de OUG din februarie, actualul proiect de lege interzice circulaţia maşinilor înmatriculate în alte state şi deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, pentru mai mult de 30 de zile de la data dobândirii titlului sau de la data înscrierii în evidenţa autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în alte state.
La cererea poliţistului rutier, persoanele care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat vor avea obligaţia de a prezenta un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul, însoţit de o traducere legalizată în limba română a acestuia, potrivit proiectului.
Nerespectarea acestor obligaţii va fi sancţionată, dacă modificările vor fi adoptate, cu amendă din clasa a III-a, între 450 şi 600 de lei, dacă şoferul nu are asupra sa documentul doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul şi traducerea, şi respectiv din clasa a IV-a, între 675 şi 1.500 de lei, pentru cei care circulă cu un vehicul înmatriculat în alt stat mai mult de 30 de zile.
Interdicţia de a conduce în România autovehiculul înmatriculat în altă ţară după termenul de 30 de zile nu se va aplica persoanelor menţionate în certificatul de înmatriculare, celor care efectuează transport public de mărfuri sau persoane ori transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere, celor care sunt angajaţi sau asociaţi în raport cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare şi celor care au încheiat un contract de leasing, mai prevede proiectul de lege.
Cei care nu au solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia vor fi sancţionaţi prin suspendarea înmatriculării, mai prevede proiectul de lege.
Conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
"Proiectul de lege urmăreşte crearea premiselor necesare actualizării permanente a evidenţei vehiculelor înmatriculate, facilitând identificarea utilizatorilor acestora, şi instituirea unui mecanism suplimentar de asigurare a executării sancţiunii amenzii contravenţionale pentru a reduce substanţial posibilitatea de fraudare a prevederilor legale", se arată în comunicatul MAI.
Şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă declara în 22 februarie, pentru MEDIAFAX, că se întâmplă frecvent ca cei care conduc maşini înmatriculate în alt stat să fie implicaţi în incidente în trafic şi să nu aibă valabile inspecţia tehnică periodică şi asigurarea de răspundere civilă, neputând fi despăgubită victima.
Inspecţia tehnică periodică nu poate fi făcută pentru aceste maşini pe teritoriul României, unde nu va fi recunoscută, de cele mai multe ori, nici asigurarea de răspundere civilă pe care o au, preciza Diniţă.
Citește pe alephnews.ro: REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 05:30
LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu e pe primul loc şi a trecut de 2 milioane de voturi. Diferenţă minimă între Ciolacu şi Lasconi: sub 33.000. Mai sunt de numărat sub 350.000 de voturi. Lupta pentru turul 2 se va da pâna la ultimele voturi
-
astăzi, 05:02
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi