Prima pagină » Social » Spital din România, dotat cu aparatură perfomantă pentru diagnosticarea cancerului

Spital din România, dotat cu aparatură perfomantă pentru diagnosticarea cancerului

Spital din România, dotat cu aparatură perfomantă pentru diagnosticarea cancerului
Cosmin Pirv
23 iun. 2021, 11:22, Social

Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, Ministerul Sănătăţii a alocat fondurile necesare achiziţionarii primului aparat PET-CT din zona de vest a ţării, dintr-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate. Valoarea investiţiei este de 13.138.000 de lei, 90 la sută din fonduri fiind alocale de Ministerul Sănătăţii, iar 10 la sută de la bugetul local al Primăriei Timişoara.

Contractul cadru a fost semnat încă de anul trecut, iar acum, după alocarea bugetară, urmează achiziţia echipamentului şi amenajarea spaţiului unde va fi amplasat aparatul.

Medicii susţin că scanarea PET-CT permite creşterea acurateţii, dar şi stabilirea cu certitudine a diagnosticului pacienţilor care prezintă formaţiuni tumorale. Examinarea duce la obţinerea unor informaţii complete despre localizarea, forma şi dimensiunile formelor canceroase, dar şi despre metabolismul acestora. Investigaţia este superioară unui examen imagistic de tip Computer Tomograf şi reprezintă una dintre cele mai avansate metode de investigaţie imagistică.

„Cu ajutorul acestei investigaţii reuşim o diagnosticare precoce a formelor tumorale, vedem activităţile metabolice ale ţesuturilor şi putem să identificăm tipul de cancer, uneori chiar înainte ca modificările structurale să se producă, localizarea acestuia şi posibilele metastaze. De asemenea, după terminarea chimio sau radioterapiei, analiza imagistică cu ajutorul PET-CT-ului ne poate spune dacă tratamentul a avut succes. Investigaţia se face prin injectarea în organismul pacientului a unei molecule de glucoză radioactivă care, prin fluorescenţă, permite identificarea zonelor cu probleme”, a declarat Diana Manolescu, director medical la Spitalul Victor Babeş Timişoara.

Perioada de implementare a proiectului este finalul anului 2021.

„Peste câteva zile vom demara operaţiunea de reconstrucţie a clădirii unde funcţionează acum centrul antifumat. Vom păstra parte din clădire, dar o vom inălţa şi recompartimenta. Va fi o clădire P+1 care va include atât spaţiul destinat aparatului, cât şi birouri şi săli de consultaţii. Termenul este foarte scurt. Dar avem încredere că firma care a câştigat licitaţia îşi va respecta angajamentul”, a spus Cristian Oancea, managerul spitalului.

Principalii beneficiari ai investigaţiilor imagistice realizate cu ajutorul PET-CT-ului vor fi pacienţii suspectaţi de cancer pulmonar, dar analizele imagistice vor putea fi făcute in viitor şi pacienţilor cu alte boli neoplazice.

„Vom propune în Comisia de Pneumologie a Ministerului Sănătăţii ca investigaţiile pentru pacienţii cu risc crescut de cancer pulmonar să fie gratuite. Vorbim de tumorile pulmonare. De asemenea, în colaborare cu comisiile de medicina interna, gastroenterologie, cardiologie, oncologie, radioterapie şi chiar pediatrie, să realizăm un program prin care investigaţiile de acest fel să fie decontate de către Casa Judeţeană de Sănătate. Banatul este pe primele locuri în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer. Aparatul pe care îl vom folosi, PET-CT-ul, sperăm pe cale largă, să depisteze într-un stadiu precoce diversele forme de boli neoplazice şi astfel tratamentul ce poate fi administrat pacienţilor să poată începe cât mai repede” a mai spus Cristian Oancea.

În sistemul sanitar de stat din România mai sunt, în prezent, doar două asemenea aparate, la Clinica de Pneumologie Iaşi şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr.Carol Davila.