Potrivit lui George Cotinghiu, de la Salvamont Buşteni, cei doi turişti, un bărbat şi o femeie, au încercat să coboare încă de duminică de pe munte, dar nu au reuşit din cauza vântului puternic ce viscoleşte zăpada şi a ceţii.
Ei au cerut ajutorul salvamontiştilor, în cursul zilei de luni o echipă de la Salvamont Buşteni încercând să ajungă la cabană pentru a-i ajuta pe cei doi să coboare în staţiune, dar nereuşind din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Sursa citată a precizat că, la ora transmiterii acestei ştiri, o parte din echipa de salvamontişti din Buşteni patrulează pe platoul Bucegilor, încercând să ajungă la cabana Vârful Omu, în condiţiile în care vizibilitatea este redusă, vântul bate cu viteza de 130 de kilometri pe oră viscolind zăpada, iar la altitudinea de 2.000 de metri stratul de zăpadă viscolită măsoară între 25 de centimetri şi un metru.
George Cotinghiu a precizat că cei doi turişti sunt în siguranţă la cabană, au căldură, mâncare şi apă, iar viaţa lor nu este în pericol.